Solitar prin Cernei

Nici de această dată nu prea am avut noroc de partener așa că am pornit din nou într-o tură solitară prin locuri pustii. E foarte interesant să vezi aglomerația de pe pârtii și în același timp să urci într-o zonă unde nu prea vine nimeni nici vara, de iarnă nici nu are rost să mai vorbim.

Oscilez în funcție de anotimp între Semenic și Munții Cernei. Pe lângă că îmi sunt foarte dragi aceste locuri sunt în același timp la distanță extrem de mică de casă. Cochetam cu idea de a merge la Muntele Mic dar am amânat pe duminică tura de acolo. Așa că am pornit spre Cornereva. Nu foarte de dimineață pentru că în 45 de minute – 60 de minute pot ajunge la toate variante de urcare către creastă. Am intrat binișor în februarie așa că lumină e până după ora 6. S-au cam dus zilele mohorâte cu puține ore de lumină. Cam de asta nu m-aș muta într-o niciodată într-o țară precum Norvegia. Or fi zilele lungi vara dar întunericul ăla permanent nu prea are cum să nu te deprime(și probail te saturi de black metal la un moment dat). În urmă cu an l-am cunoscut pe Tică în tura de pe Topla. Atunci am coborât pe o muchie care îmi făcea cu ochiul. L-am sunat pe Tică și l-am întrebat dacă e ceva zăpadă. Deocamdată I.N.M.H-ul nu dă buletin nivo din munții Cernei așa că am apelat la resursele locale.

Am trecut repede prin Plugova și Globul Rău iar apoi am început să urc curbele către Bogâltin și Cornereva. Trec de fiecare dată cu ceva emoții pe acolo pentru că adeseori se desprind bolovani și riscul să o ia unul mai măricel la vale e mare.

Îl prind pe Tică ducându-se cu ceva treburi pentru că pe aici oamenii nu prea stau locului. Nu-i ușor să te ocupi de 140 de oi și vreo 100 de miei în această perioadă. Am promis că după ce vin din tură mă opresc așa că am agățat schiurile de rucsac și am pornit în sus. Zăpada a început să crească în timp ce mă apropiam de pădure, lucru la care mă așteptam. Pănă la urmă îmi era foarte clar că fără zăpadă prea multă cel mai mult contează cei 1000 de metri diferență de nivel ce-i aveam în față. 

Prind un drum care urcă în serpentine spre pădure și mă țin de el pentru a evita urcușul extrem de abrupt, aproape vertical pe o porțiune de veo 300-400 de metri. Trec de o poiană și țin culoarul cunoscut din tura anterioară. Ajung în golul alpin și la deschiderea fenomenală ce se poate vedea de acolo. Soarele bătea puternic și viziblitatea era maximă. Urmează o bucată de vreo 3-4 kilometri până în creastă. Primii 2 sunt ușor de trecut pe zăpadă viscolită destul de mare. Urmează o bucată înghețată cu forme extrem de interesante modelate de soare și vânt în succesiunea schimbărilor de temperatură dintre zi și noapte. Urc în zig-zag ultima bucată și mă trezesc în creastă. 

În creastă fac cunoștință cu niște urme proaspete de urs care probabil a trecut cu puțin timp înaintea mea. Plănuiam să mă proptesc după vreun bolovan și să mă feresc de vântul care a început puternic să bată dar nu-mi prea arde de ceai când vâd asemenea reminișcențe. Stau cât să dau focile și pornesc la vale propunându-mi să mă opresc puțin mai jos, după ce trec de bucata inghețată, înainte de zona cu zăpadă afânată. Trec de acea bucată cu destul de multă grijă pentru că riscam să prăpădesc complet canturile de la Seven Summit-urile mele care au cam început să se ceară schimbate.

Fără vânt, fără urme de urs și cu o așa priveliște mă opresc pentru minute bune să-mi savurez ceaiul și să mă gândesc la bucata frumoasă din fața mea. Mă mai gândesc și la Tică și la ceilalți oameni ai locuri care se chinuie destul de mult. Sunt convins că se poate mai simplu iar o mică stațiune de schi aici ar deschide foarte multe variante. Nu prea au fost ierni în ultimii vreo 10 ani pe aici fără zăpadă. Chiar și atunci când nu prea e zăpadă în general, fețele mai ferite de soare aveau constant un strat gros. E foarte probabil ca această vale să se transforme în acest fel dar aș prefera-o transformată în ceva durabil în locul dispariției. 

Bucata până jos la marginea pădurii am savurat-o pur și simplu.Zăpadă suficientă, perspectivă de vis, vreme superbă. Nu prea poți să-ți dorești altceva. Cam asta e esența schiului de tură, să poți să mergi în astfel de locuri. Poate o să am norocul să-mi amintesc cu plăcere de acești ani când veneam de unul singur în timp ce voi urca cu o gondolă până în vârf. Iar casa lui Tică să fie transformată într-o pensiune frumoasă și urmașii lui să vrea să rămână acolo pentru că și-ar putea face un rost.

În pădure zăpada era totuși mică așa că leg schiurile de rucsac și încep să cobor. Mă opresc din nou pe o grindă la soare lângă un sălaș. Nu auzeai nimic în afară de crăncănitul unui corb care plutea pe deasupra pădurii. Mi-am amintit de profa mea de română din liceu care intra la ore zicând: “Liniste Atâta linişte-i în jur de-mi pare că aud cum se izbesc de geamuri razele de lună.“. Atâta tot că nu era lună ci soare și nu era nici un geam. Vă las pe voi să căutați poetul.

Ajung pe lumină și am noroc de o cafea la Tică. Îmi arată oile și miei în timp ce creasta înroșea în lumina apusului. Soarele dispare după creasta ce coboară din Arjana în timp ce frigul începe să muște. Nu țin oamenii în loc așa că după ce iau o bucată de parmezan de Cornereva mă duc spre mașină și pornesc pe același drum înapoi spre Domașnea. Eram sigur că o reușesc să vin să fac această tură la un moment dat dar la ce lipsă de zăpadă a fost nu m-aș fi așteptat să am norocul în aceast an.

Să sperăm că martie nu dezamăgește și va așterne un strat de omăt așa cum am tot întâlnit în munții Cernei în anii trecuți.

Total distance: 11.3 km
Max elevation: 1580 m
Min elevation: 678 m
Total time: 04:41:57
Download

Comments

comments

Pageviews 296

Days in Range 30

Average Daily Pageviews 10

From Any SERP 1

Unique IPs 132

Last 30 minutes 0

Today 1

Yesterday 3