Vremea amintirilor

Ziua de mâine e declarată zi liberă așa că n-am ezitat să ne luăm și lunea liberă. În mod ciudat zăpada persistă și evident persistă și frigul. Teoretic ar fi fost vreo 3 zile în care aș fi putut să fac mișcare. Au ieșit 2 în care m-am distrat pe lângă Domșnea și încă una în care am dat o fugă în Munții Cernei. Sâmbătă mi-a fost mult prea lene și era mult prea frig. Aveam și un început de răceală. Știam că o zi de repaus și faptul că sunt la Domașnea erau mai mult decât suficiente ca să scap de problemă. Așa că am semi-lenevit și i-am dat cu ceai și usturoi bio.

Zăpada e chiar mai mare decât am lăsat-o atunci când, cu regret, am părăsit Domașnea în momentul în care s-a terminat vacanța de sfârșit de an. E o senzație stranie să vezi stratul consistent că persistă pentru atâta vreme. Aveam o senzație la fel de stranie și mă gândeam că vin de fapt de sărbători. Probabil și în anii următori ar trebui făcută această punte și profitat.

În mod normal dacă ne mișcam mai de anul trecut cu pașaportul am fi plecat la ski pe undeva. Dar cum pașaportul vine deabia săptămâna viitoare o să dăm o fugă atunci când o să fie și vacanța copiilor.

Aș fi vrut să urc de la Cornea către Piatra Ilișovei dar ieri când m-am întors de la Bogâltin am văzut prea puțină zăpadă. Părea să fie mai multă la Domașnea așa că m-am echipat și am pornit în sus. Prind viteză la deal și undeva în zona Gealului Înalt aud câinii. Îi știam din tura solitară de acum câteva săptămâni așa că n-am avut chef să mă lupt cu ei. Fac cale întoarsă și mă furișez pe după grădini în așa fel încât să nu mă vadă și ies la câteva sute de metri mai la nord de ei. Îmi pierd urma așa că pe văile micuțe înaintez până în zona de unde panta începe să crescă considerabil. Îmi dau seama că zăpada lipsește pe ambele fețe pe care plănuiam să continui așa că hotărăsc să nu mai urc până la marginea pădurii(unde cu siguranță aș fi avut parte de un strat considerabil). Trec în mod coborâre și pornesc la vale. Coborârea e foarte plăcută dar și foarte scurtă. Ajung repede în capul Dosului de unde revin acasă. E foarte plăcut să plutești la vale de unul singur. Dacă stau să mă gândesc bine ce mă atrage cel mai tare la creasta Cernii Vârf și la creasta Munților Cernei e senzația totală de izolare pe care o lasă. Aș putea sta ore întregi să privesc în zare. E a patra tură în ultimile săptămâni cu sau fără ski-uri. Au fost și altele cu bicicleta. Vor mai veni cu siguranță multe altele în succesiunea de anotimpuri care vor urma. Pentru că încă e vremea așezării amintirilor în straturi.

Comments

comments