Veringin

Din păcate deşi e februarie nu am parte nici de zăpadă dar nici de drumuri cât de cât uscate aşa că trec pe lângă perechea de ski şi uitându-mă la ele mă gândesc ce bine ar fi mers o urcare pe foci la deal. Dar mă liniştesc repede când ştiu că nu prea e zăpadă.

Bicicleta la rândul ei a suferit o revizie generală. Ploile din ultima vreme şi-au spus cu siguranţă cuvântul şi nici măcar nu îndrăzneam să mă gândesc la vreo abordare în zone mai accidentate. Sunt tone de noroaie peste tot. Dar o tură de şosea pe aproape nu ar fi stricat. Cum săptămâna trecută am abordat TransSemenicul de la Slatina până în pasul Prislop de data asta am decis să merg într-o zonă mai puţin umblată şi într-un loc unde nu am mai fost deşi e foarte aproape de Domaşnea.

Înainte de plecare pierd vreo oră să schimb maneta de la blocul de lumini care din păcate a cedat.

Verendin e un sat situat în extremitatea estică a munţilor Semenic în buza unui deal. De aici încep pădurile nesfârşite ale Semenicului. Chiar dacă e un sat aparţinător al Luncaviţei este o localitate destul de mare având o vechime considerabilă cu o primă atestare documentară în anul 1439. Satul e localizat la o înălţime de aproape 600 de metri fiind oarecum pe acelaşi nivel cu gealul Domăşnii.

Veringenii coborau de multe ori în Domaşnea în trecut la târg iar legăturile între oameni au fost destul de strânse pe această axă. 

Ca să evit în totalitate şoseaua foarte aglomerată care traversează culoarul Timiş-Cerna merg cu maşina până la intersecţia drumurilor ce duc spre Cruşovăţ şi Cuptoare. De aici trec repede prin Cuptoare şi ajung destul de repede şi în Mehadica. Drumul spre Verendin se bifurcă din acest drum spre stânga de unde urmează o coborâre scurtă iar mai apoi o urcare. Intrarea în sat e în pantă dar strada principală e destul de lungă. Trec pe lângă căminul cutural(care a ars în urmă cu ceva timp) şi biserică iar mai apoi cotesc spre dreapta. Mă simt nevoit să trec printr-un cortegiu funerar neavând altă variantă de a ocoli. Îmi las casca de pe cap şi trec mai departe. Arătam destul de penibil cu bicicleta verde şi o jachetă roşie de vânt  trecând printre oamenii care păreau foarte surpinşi să mă vadă. De aici nu ştiam nimic despre starea drumului până la Luncaviţa. Speram să fie în stare bună deşi nu mă aşteptam să văd astfalt pe el.

Cobor repede din Verendin şi trec pe lângă ceva ce părea o groapă uriaşă săpată undeva în dreapta acestui drum. Aveam să aflu de la unul din localnici că acolo a apărut o mină. Nu prea înţeleg cum de s-a permis această lucrare aşa aproape de o zonă locuită. 

Dacă înainte de Verendin scap uşor de doi ciobăneşti ce stăteau după un gard înainte de Luncaviţa în vârful unui deal sunt luat în primire de vreo 3 dulăi de care nu reuşesc să scap prea uşor. Am fost foarte aproape să-i dau cu un jet în nas unuia dintre ei dar am noroc să-i gonească stăpânul de pe mine. Stau la poveşti cu el vreo 10 minute şi îmi spune că a făcut armata din Timişoara şi pe cine mai ştie din Domaşnea. Îi povestesc un pic şi eu despre mine şi rămâne oarecum surpins să afle că-mi place să umblu aşa de unul singur cu bicicleta. După ce îi povestesc ce meserie am pare să înţeleagă că e nevoie de aşa ceva dupa o săptămână de stat cu ochii în monitoare şi cu şezutul pe scaun.

Mă despart de om şi îi dau la vale până în Luncaviţa iar de aici mai departe înapoi spre Mehadica. De aici îmi dau seama că e totuşi prea scurt traseul aşa că traversez spre ieşirea din Cheile Globului de unde revin prin Iablaniţa înapoi la maşină. Merg o bucată scurtă pe drumul european dar cotesc spre stânga şi pentru ultimii kilometri merg paralel cu acest drum trecând prin spatele gării din Cruşovăţ.

La maşină în timp ce mă pregăteam să plec sunt abordat de un bărbat şi o femeie ce vindeau linguri din lemn. E foarte interesant că după atâţia ani încă mai vin dinspre Oltenia să bată satele din Banat pentru un amărât de bănuţ. Nu aveam bani la mine pentru că altfel aş fi luat o lingură de lemn. Sunt unele lucruri care te fac să crezi că am rămas încremeniţi în timp. Tot pe aici chiar înainte să plec văd trecând pe unul îmbrăcat în halat albastru închis(de genul celor ce le poartă unii doctorii prin spitale) şi în şlapi de plastic. Mergea cu gândul cine ştie unde. Nu părea să-i pese de ce se întâmplă în jurul lui. Nici mie nu mi-a mai păsat de nimic după o tură aşa frumoasă aşa că am luat-o spre casă. E fain să te baţi cu câinii cu sau fără stăpâni, să vezi babe şi moşi cu coşul de nuiele în spate traversând drumul între două sate sau până la colibă şchiopătând sau pur şi simplu să te bucuri de mirosul care începe să dea în verde chiar dacă pe crestele mai înalte se mai disting încă urmă de zăpadă.

Total distance: 50.48 km
Max elevation: 556 m
Min elevation: 230 m
Total climbing: 1107 m
Total descent: -1107 m
Total Time: 03:40:36
Download

Comments

comments