Vânturătoarea

În urmă cu ceva ani am pornit împreună cu Patricia și Elena spre cascada Vânturătoarea. Aveam o vagă idee despre traseu dar nu m-am informat suficient așa că din punctul de plecare în loc să traversăm pârâul și să urcăm prin dreapta lui am urcat prin stânga. Nici nu știu cum am putut să înaintăm atât prin acea zona sălbăticită. De atunci am mai fost de vreo 2 ori dar pe traseul corect. Am decis să revin cu Patricia așa că într-o zi de sâmbătă în care picura mărunt am reușit să parcug traseul împreună cu ea.

Ce mi-a plăcut cel mai mult e că nu s-a plâns în nici un fel că i-ar fi greu ci a urcat cu voioșie și plăcere. În ultimii ani am mers împreună cu ea pe câteva din traseele clasice de pe valea Cernei(Crucea Albă, foișoarele, crovurile) dar și pe alte trasee relativ ușoare de prin munți. Având repere din turele anterioare cred că începe să se raporteze altfel la ceea ce înseamnă efort și dificultate iar acest lucru cred că e o etapă importantă în dezvoltarea armonioasă a unui copil. N-am forțat-o și nici n-o să o forțez să facă ceva ce nu își dorește dar îmi e greu să cred că în mod natural un copil ar putea refuza aerul curat și mișcarea.

Traseul, mai ales în prima lui parte, e destul de dificil chiar dacă nu e lung. Fiind week-end prelungit traseul era destul de animat și am întâlnit destul de multă lume pe traseu. Erau și destui cu copii. E interesant de observat comportamentul părinților dar și al copiilor. Unii dintre copii se smiorcăie, alții se cațără. Unii dintre părinți urmăresc atenți ce se întâmplă cu plozii dar nu intervin iar alții sunt extrem de grijulii vizavi de locul pe unde calcă și ce anume fac. 

Am stat la cascadă preț de vreo 15 minute iar mai apoi mânați de o ploaie măruntă am coborât la vale. Primăvara după ploaie natura în general și valea Cernei în special sunt extrem de spectaculoase cu un aer fenomenal. Sper ca Patricia să țină minte aceste locuri când va crește. E printre puținele moșteniri pe care i le pot lăsa.

Comments

comments