Vântul de octombrie

Uitându-mă la ce categorie aș putea încadra această tură mi-a stat mâna câteva secunde pe opțiunea cu turele de iarnă deși s-a vrut o tură plăcută de toamnă acolo sus pe creasta Munților Țarcu.

Planurile pentru aceste 2 săptămâni au fost date complet peste cap din mai mult motive. Fiică-mea a făcut varicelă, taică-miu și-a zdrobit un deget la pădure așa că speranțele pentru vreo tură de bicicletă păreau că se năruiesc având în vedere și prognoza meteo. Nici la cules de bureți prin Semenic nu prea îmi vine să mă duc de când am aflat că tembelii ăștia te pot amenda destul de serios dacă te prind cu ei în rucsac. Va trebui să mă orientez către alte locuri unde știu că jandarmeria montană nu poate să ajungă. E foarte interesant ce se întâmplă. E foate greu să faci rost de lemne de foc, ești pasibil de amendă mare dacă mergi la cules afine, plante medicinale și în general orice produs non-lemnos al pădurii. Dar nu-i nici o problemă să tai fagi seculari și să defrișezi munți întregi pe care să-i duci la muistul ăla de austriac la Sebeș Alba. Oamenii locului au tăiat dintoteauna lemne de foc și s-au bucurat de roadele pădurii fără să genereze dezechilibre. Atâta timp cât nemernicul ăla cu fabrica lui înghite lemn și atâta timp cât nemernicii ăștia de taie lemne pot face bani mulți din asta nu se vor opri. Degeaba urlă ONG-urile pentru că nu prea se întâmplă nimic care să oprească măcelul. Evident că bandiții noștri nu ar mai avea unde să ducă lemnul dacă i-ar închide fabrica la muist. Nu neaparat să i-o închidă direct. Ar putea la fel de bine să supra-impoziteze exportul de material lemnos brut sau orice altă soluție care să facă nerentabilă o astfel de activitate. Soluții sunt și ele sunt la dispoziția clasei politice dar evident că nu vrea nimeni asta.

Salvarea a venit vineri când am văzut că hoinarii plănuiau să meargă pe Țarcu cu bicicleta iar cum pe creasta Munților Țarcu și pe Culmea Nedeia nu am ajuns încă pe 2 roți n-am stat prea mult pe gânduri. Mi-am lăsat fetele la Timișoara iar eu am plecat spre Domașnea. Sâmbătă dimineața mă trezesc cu poftă de pedalat iar când m-a sunat Alex eram deja treaz și cu o ceașcă de cafea sub nas. Mă pornesc pe drumul liber spre Caransebeș unde mă întâlnesc cu Bogdan. În timp ce așteptam să vină și restul am admirat culorile incredibile de la răsărit, spre vârful Țarcu. Părea că muntele a luat foc. Aveam să aflăm un pic mai târziu că acolo sus nu era nici un incendiu ci cu totul alte fenomene meteo.

În Șaua Jigoria luăm contact cu ceea ce părea un început de iarnă. Drumul și apa de prin bălți erau bocnă. Pun polarul și peste jacheta care de obicei o iau la turele de iarnă. Nu mă sfiiesc să bag în rucsac și o jachetă pufoasă. Începem urcarea spre Cuntu și până în poiana Șeroni mă încălzesc binișor. De aici o coborâre faină, o urcare scurtă și eram deja la Cuntu. Restul trupei se oprește la Cuntu dar eu îi dau înainte încetișor când pe bicicletă când pe lângă ea. Dacă nu ar fi păcătoasele de bolovane de pe drum cred că traseul ar fi 100% ciclabil cu excepția unor mici bucăți foarte abrupte. Mă refer în special la curba de după Sadoveanu dar și la o scurtă porțiune de dinainte de Sadoveanu.

Neaștepat de repede ne-am trezit sus pe vârf. Aici ne-am ascuns după cabana meteo și ne-am tot învârtit pe acolo preț de câteva minute. M-am dus și m-am apropiat de buza căldării. Vâzând cam cu ce viteză bătea vântul mi-am dat seama că ar fi fost foarte greu dacă nu imposibil să pedalăm încă 10 kilometri la peste 2000 de metri în asemenea condiții. Echipamentul nu era problema pentru că aveam inclusiv cagulă dar plăcerea ar fi fost zero. Unde mai pui că nici nu vedeai absolut nimic din cauza ceții. În unanimitate hotărâm să o luăm înapoi spre Cuntu. Aici ne oprim să bem un ceai(mulțumim George) iar mai apoi pornim la vale.

Pentru că am fi ajuns destul de repede în Jigoria pe unde am venit hotărâm să coborâm spre Strigoni iar de acolo să traversăm cumva muchia spre drumul ce duce către Muntele Mic. Pe această  bucată am mai fost în urcare de două ori: atunci când am urcat din Sat Bâtrân spre Țarcu iar a doua oară la prima ediție 2BE la tura scurtă. Această bucată are absolut de toate. Are poteci înguste, are drum bolovănos, are bucăți de push-bike, are cărări prin pădure sau chiar drumuri late, are poieni largi. Are inclusiv o coborâre care cred că ar face plăcere amatorilor de enduro. Pe scurt cam tot ce îți poți dori de la un traseu de MTB. Coborând pe aici am observat un drum care părea să vină dinspre cătunul Plopu. Cred că ar merge un circuit cu plecare de acolo și revenire pe Culmea Pleașa. Nu știu dacă mai intră în acest an din cauza noroiului dar cu siguranță sezonul viitor trebuie abordat.

Ajungem jos la drum iar de acolo la pensiunea Aventura unde Bogdan a vorbit cu cineva de acolo să ne ducă până în Jigoria să recuperăm mașinile. Chiar dacă nu am pedalat pe creastă așa cum ne-am propus a ieșit o tură foarte frumoasă. Cu siguranță că tentativa va trebui repetată atunci când condițiile meteo vor fi prielnice.

Total distance: 31.75 km
Max elevation: 2166 m
Min elevation: 603 m
Total climbing: 1760 m
Total descent: -2370 m
Total Time: 06:04:22
Download

Mulțam Bogdan Ionescu pentru fotografii și la restul echipei pentru companie și tura faină.

Comments

comments