Valea Golețului

Sfârşitul de noiembrie şi începutul de decembrie sunt perioadele din an când opţiunile pentru ieşiri sunt destul de limitate. De cele mai multe ori zăpada încă nu e aşternută iar frigul dar şi orele puţine de lumină nu permit uscarea drumurilor rezultate în urma ploilor.

Dacă săptămâna trecută am avut noroc şi am reuşit să fac o alergarea uşoară pe la Herculane în această săptămână părea că singura opţiune rămasă era dormitul lângă sobă. Chiar dacă sâmbătă au apărut şi ceva raze de soare dinspre Semenic se vedeau valuri de ceaţă. Partea bună era că nu ploua. Aşa că nu reuşesc să stau potolit. O zi de week-end în care nu faci nimic e o zi pierdută. Aşa că bazându-mă pe această chestiune care mă motivează de fiecare dată pun din nou suportul de bicicletă pe maşină, iau 2 mere, un bidon cu apă, mă echipez şi mă urnesc spre Slatina Timiş. Interesant e că încă mai dau de trasee neumblate aproape de casă. Nu aveam chef de asflat aşa că din Slatina continui spre Bucoşniţa iar de aici o iau pe Valea Goleţului în sus spre Nemanu/Semenic.

Drumul ce leagă Slatina de Bucoşniţa e plin de bălţi şi mă gândesc că sunt şanse să am parte de aceleaşi noroaie şi pe vale în sus. Din acest drum se desprinde un drum cu asfalt ca-n palmă care urcă domol spre Goleţ. Satul e străbătut de un râu şi fiind vremea când se taie porcii vâd femei spălând în apa râului maţele de la porc. N-am mai văzut aşa ceva de foarte multă vreme. Mi-am amintit de sfârşitul anilor ’70 la Domaşnea când nu era apă potabilă trasă în case şi când femeile mergeau la râu să clătească hainele. Acum râurile din zonele mai ‘civilizate’ sunt invadate de gunoie încât  nu cred că i-ar mai arde cuiva să spele hainele în râu. Dar la Goleţ iată că lipsa antropizării în amonte face posibilă perpetuarea acestui gen de activităţi în continuare.

Trec de sat şi continui pe vale. Chiar dacă era destul de mult noroi reuşesc totuşi să înaintez şi să trec de cele câteva porţiuni mai problematice. Trec pe lângă cantonul silvic Goleţ care e foarte frumos poziţionat în buza unui deal împădurit iar mai apoi urc până la un pod care coteşte spre stânga. Era clar că nu are sens să ajung până la poteca ce leagă Lindenfeld de Gârâna pentru că în zona înaltă e deja zăpadă dar mi-am propus să explorez cât pot de mult din vale. În timp ce urcam îmi dau seama că ar fi plictisitor să revin pe aceaşi traseu aşa că încep push-bike-ul prin pădure spre stânga pentru a urca pe muchia ce desparte această vale a Goleţului de următoarea pe unde urcă, deja-celebrul, Tran-Semenic. Pe urcare ceaţa devine şi mai deasă şi vizibiltatea scade drastic. Mă blochez într-un drum forestier, revin înapoi câteva zeci de metri şi intru din nou pe altul care mă scoate în zona poenilor de pe dealul Măgura. Identific traseul care coboră pe coama dealului în Slatina-Timiş şi destul de repede dau şi de marcajul roz al turei din a doua zi de la 2 B.E. Mă ţin de marcaj până jos la intrarea în sat. Deşi vremea şi vizibilitatea nu erau strălucite traseul e totuşi fain aşa că mă bucur de seria de urcări, coborâri şi ocolişuri, de zone împădurite dar şi de poieni. Cu siguranţă că tura trebuie repetată în sezonul următor pentru că e zona e aşezată şi aşadar ciclabilă.

Reuşesc să fac şi o pană pe coborâre datorită unui spin gros ce s-a gândit el să intre el puternic în roata mea iar asta îmi dă un pic de lucru pentru că roţile erau pline de noroi. Aproape de intrarea în sat dau şi de o turmă de oi şi câţiva câini dar cumva reuşesc să scap uşor de ei pentru că nu m-au simţit în timp ce m-am apropiat de stâpânul lor.

Ajung pe lumină jos şi îmi dau seama că tura lejeră la care mă gândeam la început a fost totuşi destul de interesantă şi palpitantă. Parcă îmi venea greu a crede că e început de decembrie. În drum spre casă pun Premiata Forneria Marconi – Stati di Immaginazioni care pică foarte bine(un album mai recent al legendarei trupe italiene din anii ’70). Până la urma nu mai e aşa mult până prin martie când va începe din nou sezonul de biciclit. Până atunci poate reuşim ceva ture pe ski-uri, fie pe pârtie, fie în afara ei, fie prin Carpaţii şi de ce nu, poate şi o tură prin Alpi. Până una alta îmi caut echipament pentru ski de tură. Iar Timişoara nu prea pare locul unde ai putea sa cumperi aşa ceva. Prea puţini amatori pentru ski de pârtie şi oricum prea puţine pârtii, de ski de tură nici nu prea are rost să mai vorbim deşi aici posibilităţile sunt nenumărate. Sunt foarte puţini temerari care au început să practice acest gen de sport şi pe la noi. Dar pentru toate există un început.

Total distance: 23.76 km
Max elevation: 778 m
Min elevation: 270 m
Total climbing: 1181 m
Total descent: -1181 m
Total Time: 03:49:18
Download

Comments

comments