Tura de iarna pe Tarcu

De multă vreme mă gândeam la o tură de iarnă. Uite că ocazia s-a ivit. Vremea arăta destul de bine aşa că pe la 7 dimineaţa plecăm din Timişoara: Luci, Sergiu, Marius şi cu mine. În jurul orei 10 ajungem la parcarea de la telescaunul Muntele Mic. După vreo 10 minute de mers pe drumul ce urca sus spre Muntele Mic în a doua curbă mai mare cotim spre dreapta. Trecem o punte pe partea dreaptă a râului şi imediat urcuşul începe brusc prin pădure. Traseul întâlneşte drumul ce urcă din şaua Jigorii către Cuntu imediat după Poiana Şeronii. Până la Cuntu am facut cam 3 ore. Prin pădure erau ceva urme(nu de urs) şi cum nu a nins în ultima vreme înaintarea ne-a fost oarecum uşuarată. Odată ajunşi la drum aici a fost şi mai simplu pentru că o gramadaă de snow-mobile trec pe acolo. O mare porcărie că li se permite accesul. Opinia mea strict personala este că acei oameni nu iubesc muntele. Dar asta e o altă discuţie.


Odată ajunşi la Cuntu zăbovim pentru a îmbuca ceva şi a admira peisajul. Nişte nori cu forme ciudate deasupra de Sadoveanu făceau priveliştea şi mai încântătoare. Arătau ca nişte OZN-uri. Foarte rar se pot vedea astfel de forme. Şi mai interesant e că erau în straturi unul deasupra celuilalt. Pentru Marius urcarea până la Cuntu a fost suficientă. Hotărăşte să rămână acolo până ne întoarcem.

La ora 2 pornim spre Ţarcu. Sergiu se desprinde şi urcă într-un ritm mai alert. Eu cu Luci venim după el şi ajungem cam dupa 10 minute pe vârf. Urcarea pana spre gura căldării a fost relativ ferită dar odată ajunşi pe creasta vântul bătea cu foarte multa putere. Probabil cu peste 100 km/h. Erau momente când trebuia efectiv să te opreşti şi să te înfigi bine în pământ(sau mai bine zis zăpadă). Direcţia din care bătea era dinspre căldare ceea ce era bine pentru că nu aveam paraşute la noi în caz că bătea invers. La ora 4 am ajuns pe vârf. Am facut câteva poze cu tabla(cum îi zicea Luci) şi după ce ne-am blindat mai serios cu ochelari şi cagula am luat-o la vale(la urcare nu le-am folosit pentru că vântul bătea din spate). Foarte aproape de vârf am văzut şi crucile ridicate în memoria celor doi meteorologi ce şi-au pierdut viaţa în decembrie 2009. E frustrant să vezi cât de aproape de staţia meteo şi-au găsit sfârşitul. Le mai lipseau câteva minute să ajungă la cabana meteo.
 
La coborâre avem parte de acelaşi vânt. După 1 oră şi jumătate ajungem la Cuntu. Am avut parte de un apus şi de niste culori superbe. La ora 6 plecăm spre baza telescanului pe acelaşi traseu la lumina frontalelor. Cerul era sticlă. La un moment dat pur şi simplu ne-am oprit(şi noi şi frontalele) şi preţ de câteva zeci de secunde l-am admirat. Pe la ora 8 ajungem la maşina şi după înca 3 ore suntem in Timişoara.
 
 

 


 


Comments

comments

2 thoughts on “Tura de iarna pe Tarcu

  1. Petrica

    Atunci când am fost nu-mi amintesc să fi fost ceva marcaj. Există o cărare care se poate urma. Dacă nu e zăpadă proaspătă n-ar trebui să fie probleme.
    E o cărare care merge prin pădure şi care te duce în Poiana Şeroni iar de acolo la Cuntu şi mai departe pe Ţarcu. De la telescaun mai trebuie mers o bucată pe drumul care urcă în Şaua Jigorii pănă la prima curbă la stânga. Ca şi punct de reper sunt nişte amenajări pe cursul râului la intrarea în traseu.
    Un track GPS găseşti aici: http://alpinet.org/main/poteci/trackprofile_ro_t_profil-track-gps-telescaun-valea-craiului–dacia–seroni–cuntu–tarcu_id_662.html

Leave a Reply