Toamna, bicicleta şi câinii

Săptămâna trecută a fost vremea cucuruzului. Dar duminica n-am stat pe loc. Am luat-o spre Valea Cernei şi m-am oprit la motel Dumbravă. De acolo am luat-o cu bicicleta spre Cerna-Sat. Anul trecut cam în aceeaşi perioadă făceam o tură după bureţi pe aici şi mi-am zis să reiau traseul dar de data asta pe bicicletă. Am urcat aşadar pe drumul forestier Olanu până în capătul lui. Distanţa de jos de la drumul ce merge la Cerna-Sat e de vreo 12-13 km de urcare constantă.
 
Vremea era foarte rece de dimineaţă pe vale aşa că mi-am pus pantaloni lungi, căciulă sub cască şi mănuşi. Evident că un om echipat aşa de dimineaţă trezeşte toţi câinii de pe lângă vile şi sălaşe. Primul câine, un ciobănesc, mă ia în primire cu puţin înainte de bifurcaţia cu Baia de Aramă. Nu scap aşa uşor de el pentru că de fiecare dată când dădeam să plec se jupea din nou şi trebuia să mă opresc să pun bicicleta în faţa lui. Scap de ăsta şi chiar la bifuracaţie dau de altul ce dormea în mijlocul drumului. Se scoală şi prietenul lui şi mă ia şi ăsta în primire. De ăştia 2 scap mai uşor. După vreo 5 kilometri la o altă căsuţă mă simt alţii. De data asta unul de vânătoare şi încă vreo 2. Scap şi de ei până la urmă dar îmi dau seama că devine destul de complicată plimbarea mea din pricina atâtor câini. Am noroc şi pe forestier nu dau decât de unul ce dormea lângă un vagon. Nici nu-l observ decât când pun piciorul lângă el. Ne-am speriat unul de altul. La întoarcere am avut grijă să-l ating zdravăn cu o piatră pe unul dintre ei. Am trecut în viteză pe lângă ei încât să-i atrag. M-am opit brusc şi am început să arunc cu pietre. Una dintre ele l-a nimerit. Imediat după aceea i-a pierit cheful să mai latre.
 
Tura respectivă s-a terminat bine. Săptămâna asta sâmbătă ne-am încercat norocul după bureţi pe la Domaşnea. După ce am umblat o bună bucată prin pădure şi n-am găsit nimic ne întoarcem acasă. Dar cum duminică dimineaţa mi-am făcut un obicei din a mă trezi şi a pleca pe undeva mi-am zis să repet o parte a traseului de ieri pe bicicletă. Urcuşul spre Lazuri din Domaşnea scoate untul din mine ca de obicei. Ajuns chiar înainte de intrarea în pădure mă iau în primire câinii lui Victoraş. Doi mai mici îi întărâtau pe ceilaţi doi mai mari. Aplic tehnicile cunoscute(stat pe loc, vorbit cu ei) dar nu reuşesc să scap de ei şi scot pulanul din geantă cu gândul să-l pocnesc pe unul dacă se apropie prea mult. Duc o luptă cu ei de vreo 5 minute pănă vine cel care păzea oile şi mă scapă de ei. Se poate vedea şi pe track-ul GPS cât m-am învârtit pe acolo după ei şi ei după mine.
 
Într-un final scap şi încep pedalarea pe un drum excelent prin pădure . Ajung până la Zbăg şi iau panta în primire. Cu puţină distanţă înainte de a ieşi sus pe culmea Cernii Vâr aud urlete, pocnete şi lătrături prin pădurea din stânga mea. O echipă de vânători era prin zonă şi chiar nu ştiam ce câini or avea. Sus pe Culmea Cernii Vâr cu siguranţă că ar mai fi fost cel puţin încă un ciopor de oi. Mi se pare cam prea multă adrenalină şi decid să nu intru în zona de acţiune a vânătorilor din mai multe motive. Poţi fi confundat uşor cu vânatul şi nu şti ce câini au. Aşa că decid să fac cale întoarsă.
 
După două săptămâni la rând în care am avut necazuri cu foarte mulţi câini îmi dau seama că e o problemă felul în care aceşti câini sunt ţinuţi. Subvenţiile pentru animale au înmulţit oile dar şi câinii ce sunt folosiţi să păzească aceste animale. Din poveştile ciobanului se pare că astă noapte au dat o raită lupii prin zonă şi deci e justificat să aibă pe cine se baza crescătorii de animale dar parcă e totuşi prea mult ce se întâmplă. Practic nu prea mai ai pe unde să treci. Iar în situaţia în care eşti singur lucrurile se complică şi mai mult. Da, ştiu, nu mă pune nici dracu să merg de unul singur dar nici nu pot sta în casă de frica câinilor.
 
Pe lângă numărul lor tot mai mare un alt fenomen care se întâmplă e că au început să apară rase destul de periculoase(dau ca exemplu ciobănescul caucazian din prima poză de mai jos). Aşadar aveţi mare grijă dacă mergeţi cu bicicleta sau pur şi simplu la plimbare prin zona Domaşnea, Rusca, Cănicea, Cornereva. Oile s-au retras în această perioadă din munţii înalţi şi au fost aduse împreună cu aceşti câini în zonele mai joase. E o chestiune de timp până acest gen de câini vor ataca vreun turist rătăcit prin zonă. Având în vedere experienţa din aceste 2 săptămâni va trebui să mă dotez cu alt gen de unelte pentru situaţii de acest gen. Unelte care să rezolve problema rapid şi eficient.
 
Dar dincolo de câini şi adrenalină rămân pădurea şi culorile fenomenale. Chiar dacă nu a căzut bruma încă, încep să se vadă culorile fantastice de toamnă.
 
 

Comments

comments

2 thoughts on “Toamna, bicicleta şi câinii

Leave a Reply