Rafting Cheile Nerei

Fiind weekend-ul de 1 mai, Florin de la Equilibrum Team, cu care pe vremea aceea eram colegi in Siemens, propune sa fim primii lui clienti pentru barcile noi aduse de el din Slovacia daca imi amintesc bine. Am dus putina munca de convingere cu prietena mea de atunci (si nevasta de acum) ca sa mergem garantand distractie.

Intr-un final plecam 6 persoane. Eu, Elena, Florin sotia lui Rodica, Ghita si inca o tipa pe care nu imi amintesc cum o cheama. Ce imi amintesc e cum ne povestea ea ca a ramas agatata cu parapanta intr-un stalp de inalta tensiune. 

Plecam din Timisoara, ajungem la Sopot, studiem putin traseul, ne echipam corespunzator cu izopren, vesta, casca si tot ce trebuie si bagam barcile in apa. Imi amintesc ca ma uitam la Elena cu cat curaj a intrat in barca. Nu e o persoana care sa se dea in vant dupa senzatii tari asa ca m-am bucurat cand am vazut-o intrand cu asa curaj.




Ca sa echilibram barcile eu raman cu Florin si sotia lui iar ceilalti merg cu a doua barca. Tin sa mentionez ca Nera era foarte mare. Cred ca depasea cu mult nivelul normal. Imi amintesc si acum ca pe marginea raului la locul de campare copacii erau in apa pe alocuri. Una peste alta Nera era numai buna pentru rafting.

Imediat dupa plecare ne cam invartim de vreo 2 ori cu barca, semn ca raul curgea cu destula putere(dar poate si din cauza lipsei de experienta). Barca in care stateam pleaca a doua. Prima barca parea ca merge mai bine. Reusim sa luam o oarecare directie si totul incepe sa devina destul de interesant. La un moment dat apare o curba spre dreapta fara vizibilitate(cum ar zice soferii). Prima barca dispare dupa curba iar noi in continuare pe mijlocul raului dupa ei. Imi amintesc ca cei din cealalta barca faceau semne disperate. Intr-o prima faza nu mi-am dat seama de ce. Mai apoi am obsevat ditamai busteanul trantit peste Nera in latul ei. Era prea tarziu sa mai schitam vreo miscare. Florin trage dreapta sa ajunga la mal. Incerc sa il ajut si eu dar era deja prea tarziu. Barca ajunge paralela cu busteanul si se izbeste de el. Imediat in momentul urmator se rastoarna iar noi 3 suntem impinsi sub barca spre fund. Curentul foarte puternic ne impingea in jos. Am intrat complet sub apa semn ca apa avea bine peste 2 metri in acel loc. Nu stiu exact daca am apucat sa gust si din Nera un pic. Pret de 1-2 secunde am stat sub apa. Reusesc sa ies, Florin si el dar in schimb Rodica se chinuia sa iasa. Apuca cate o gura de aer si mai apoi curentul o impingea din nou la fund. O ajutam si reuseste sa iara afara. Ghita a sarit din barca imediat sa ne ajute cu franghia ancorata. Dupa ce se asigura ca toate lumea e ok si isi da seama ca au disparut vaslele si sacul izolator cu telefon, aparat foto si alte lucruri pe care le-am pus sa le protejam in acel sac. Se urca intr-o barca si pleaca dupa lucruri. Florin si-a pierdut si unul din bocanci semn ca a fost putina zbatere si la el acolo sub apa. Ramanem sa ne uscam pe unul din maluri dar ne dam seama ca e nevoie sa traversam raul ca sa ajungem la masina . Si la cat era Nera de umflata iarasi avem o problema. Aproape de zona undea am picat era o insula in mijlocul raului. Urcam barca putin in sus pe mal si dupa coboram incet cu ea pana la insulita. Florin se arunca in apele involburate si leaga franghia de un copac pe malul celalalt iar mai apoi ancoram si de un copac de pe insulita. Unul cate unul urma sa trecem asigurati de franghie. Prima trece Rodica. Ne-a dat putine emotii pentru ca a intrat in apa cumva din partea din care curgea raul si forta apei a impins-o un pic in franghie. Se redreseaza si reuseste sa treaca. Urmeaza si celelalte fete iar la final eu dezleg franghia si imi dau si eu drumul in Nera ca sa trec in partea cealalta. 



Ne urcam in masina si dupa aceea mergem sa ne cautam un loc de campare. Nu prea ne-a mai venit sa facem raftig dupa experienta demoralizatoare. Ghita se mai da odata si daca imi amintesc bine a zis ca a mai cazut de 2 ori dar nu asa spectaculos ca noi. Seara stam la foc, povestim mai bem o bere si ne amuzam de experienta interesanta de raftig. Aveam si eu ceva vanatai pe picioare din cauza luptei subacvatice cu busteanul.





A doua zi resemnati o luam la pas spre lacul Dracului. Plimbare de vreo 3-4 ore pe marginea Nerei. Vreme de primavara, oamei iesiti la colibe sa are. Lacul Dracului merita vazut in special pentru culoarea apei. Albastru-verzui si lasa o senzatie de ceva necurat. Probabil din cauza asta i-au zis in felul asta. Are si o parte subterana care probabil cu echipamentul de rigoare ar merita explorata.






Acum uitandu-ma in urma a fost distractiv si amuzant ce sa intamplat. E totusi bine ca nimeni nu a patit nimic. Probabil ca trebuia sa studiem putin un traseu inainte si sa incercam dupa sa vedem cum merge. Nici unul dintre noi nu avea experienta in rafting chiar daca exista o gramada de entuziasm. Oricum sunt convins ca s-au trans unele invataminte din toate treaba asta.
Si ca sa fie povestea completa imi dau seama ca am lasat ochelarii de soare pe parte cealalta a raului. Eu unul nu aveam chef sa ma mai ud. Florin la plecare hotaraste sa fie salvatorul ochelarilor mei si se dezbraca si sare dupa ei. Probabil ca a vrut sa ma simt si eu dator si sa ii caut bocancul pierdut.









Comments

comments

Leave a Reply