Pregheda

Dacă anul trecut a fost anul Semenicului în acest an mi-am propus să explorez mai mult Munții Almăjului. Am mai făcut incursiuni pe aici dar la urcarea pe Valea Rudăriei și coborârea pe Valea Putnei mă tot gândesc de ceva vreme. Am tatonat terenul în primăvara pe Valea Putnei iar atunci am rămas impresionat de debitul acestui râu.

Codul galben de furtuni și vijelii mă pune pe gânduri încă de sâmbătă seara dar îmi propun să mă trezesc la 6 duminică și să hotărăsc dacă vom pleca sau nu. Dimineața atmosfera era calmă și cerul senin. Dacă avea să urmeze ceva era clar că se va întâmpla după masă. În mod normal cam 6 ore ar fi trebuit să fie deajuns pentru a termina tura așa că pornim în direcția Valea Almăjului. Îl rog pe socru să ne ducă până la Eftimie Murgu pentru a scuti bucata de asfalt până acolo așa că undeva în jurul orei 9 începem lunga urcare prin Cheile Rudăriei și prin deja celebrul muzeu mulinologic. Continuăm pe vale în sus pentru kilometri buni. Drumul e în stare neașteptat de bună. Apă e din belșug pentru că din fiecare vale secundară se scurge câte un fir de apă. Trecem pe la mijlocul distanței pe lângă o cădere de apă foarte frumoasă.

Ajungem la o răscruce de drumuri și continuăm spre stânga. Spre partea dreaptă pornea unul din drumurile care duc spre Dunăre. Îmi imaginez că acesta duce undeva spre Berzasca. În acest punct eram foarte aproape de vârful Svinecea Mare, cel mai înalt punct din Munții Almăjului. Cotind spre stânga trecem printr-o zonă împădurită care face încet, încet loc poienilor din zona înaltă a acestor munți. Iar acolo unde sunt poieni evident că e și iarbă. Iar dacă e iarbă sunt oi. Așadar dăm de o stănă foarte bine poziționată a celor din Rudăria. Accesul la apă și lemne e foarte ușor din acest punct. Suntem luați în primire de vreo 7-8 câini dar fiind în doi reușim să scăpăm ușor de ei. Ne-au ajutat și ciobanii care i-au sprânjit. Nu stăm prea mult la povești pentru că voiam să ajungem cât mai repede în valea Putnei pentru a evita să fim prinși de vreo furtună în zona înaltă. O serie scurtă de două urcări ne aduce în punctul exploatării minieri Pregheda. Aici atmosfera e mistică și post-apocaliptică, Pâmântul era negru din cauza cărbunilor, vizibilitatea era redusă din cauza ceții care venea valuri dinspre văi. Totul era asortat cu o serie de utilaje care păreau lăsate de izbeliște și nici țipenie de om sau câine.

Exploatarea minieră de aici e privată fiind concesionată pentru o perioadă de 50 de ani și din câte se pare cărbunele e transportat spre Dunăre pe drumul ce pleacă de aici către Eșelnița. Dacă e să privim din punct de vedere al protejării mediului ceea ce se întâmplă aici e un dezastru și sunt convins că muntele va fi mutilat definitiv în momentul când cărbunele se va fi epuizat. În acest areal nu există zone protejate sau obiective turistice care să atragă turiști așa că zona e foate puțin umblată. Dar tocmai această izolare și sălbăticie transformă acest areal într-unul special și extrem de important fiind casă pentru o serie de specii de animale care au la dispoziție un spațiu extrem de mare pentru a se adăposti și a căuta hrană(urs, râs, pisică sălbatică, vulpie, mistreț, căprioară, cocoș de munte etc). În acest context al lipsei de reglementare și tăietorii de lemne își fac de cap pe aici pentru că în zonele înalte izolate am văzut zeci de hecatare de pădure rase de pe fața pământului. Am rămas surprins să văd în Valea Putna albia râului acoperită de bușteni depozitați.

În această zonă eram pe limita între județele Caraș-Severin și Mehedinți. Acest lucru se datorează reorganizării administrative din 1968 atunci când raionul Orșova a dispărut iar cele câteva sate din apropiere de Orșova dar și acest oraș au fost mutate în județul Mehedinți. Sper ca o viitoare reorganizare administrativă să restaureze această stare de fapt.

Sunt surprins să gâsesc afine coapte. Nu mă așteptam să descopăr afini în această zonă. Din punctul unde am găsit afini după o mică urcare intrăm din nou în zona împădurită pe unde speram să găsim un drum care să ne ducă în Valea Putnei. Drumul coboară frumos prin pădure dar la un moment dat track-ul ce-l aveam salvat ne scotea spre dreapta. Îmi propun să mă țin de track așa că intrăm într-o zonă accidentată și fără vreun drum sau potecă dar pe unde putem totuși să înaintăm. Ne oprim scurt să mâncăm ceva într-o zonă cu fagi de dimensiuni considerabile și ne vedem mai departe de drum. Ocolim mai mulți copaci trântiți și până la urmă dăm de o urmă de drum. Îmi imaginez că pe aici au urcat cu ceva ATV-uri sau mașini de teren. Ne ținem de acest drum și după ce verific harta decidem să coborâm direct în vale. Aici dăm de un drum inundat de ape. Încerc să merg pe cursul apei și reușesc să mă ud la picioare așa că pe restul porțiunii inundate merg prin apă. O adevărată bucurie și o ocazie bună să curăț micile răni rămase în urma coborârii din poiană prin pădure spre acest drum. Până în acest punct am scăpat de ploaie așa că ne bucurăm de coborârea de peste 20 de kilometri până jos în Putna de unde pe asfalt continuăm spre Prigor și Prilipeți. Evident că la socrii nu scăpăm nemâncați pentru că erau Rusaliile iar după o cană de cafea la ibric plecăm spre Domașnea. 

A fost o tură de explorare ce ne-a dus în inima munților Almăjului. Ar fi fost interesant de coborât la Dunăre spre Eșelnița dar acest lucru ar complica logistica turei pentru că era nevoie să revenim înapoi în Valea Almăjului. Probabil voi face acest lucru cu o altă ocazie.

PS: am asezonat filmul turei cu un album la care revin foate des: Santana – Caravanserai. Gândul mi-a fugit dealungul întregii plimbări la acest incredibil album. Cred că ezoterismul rock-ului progresiv din anii ’70 se asociază foarte bine cu izolarea și sălbăticia acestor munți.

Total distance: 63.1 km
Max elevation: 1109 m
Min elevation: 257 m
Total climbing: 2863 m
Total descent: -2944 m
Total Time: 06:30:56
Download

Referințe:

http://adevarul.ro/locale/timisoara/mina-privata-carbune-mijlocul-padurii-1_50aec7637c42d5a663a04d5f/index.html

Comments

comments