Powder în mijlocul săptămânii

Pentru că pe 24 ianuarie e zi liberă şi pentru că s-a nimerit fix în mijlocul săptămânii am decis să mergem pe Semenic pentru o zi. La Văliug era ceva zăpadă aşa că am lăsate fetele pe pârtie iar eu mi-am propus să merg pe skiuri de tură până sus pe Semenic. Sunt unele avantaje din faptul că Patrica a învăţat în ultmii ani să se descurce singură pe pârtie. Nu mai sunt obligat să stau cu ea în permanenţă. Până la urmă cam ăsta-i mersul. Ea creşte şi învaţă iar noi îmbătrânim.

Atmosfera la Văliug e în continuare la fel de frumoasă. Sper din tot sufletul să vedem o gondolă care să ne ducă mult mai uşor sus pe Semenic. E singura mişcare logică şi naturală care trebuie făcut acolo pentru a impulsiona şi mai mult dezvolotarea turismului. Sunt şanse ca acolo lucrurile să meargă într-o direcţie bună pentru că variantele sunt nenumărate în mai toate anotimpurile.

Mi-am propus să nu mă opresc pentru poze până sus pentru a vedea ce timp pot să scot. Anul trecut am urcat în cam 2 ore. Eram sigur că se poate mai bine aşa că de această dată am ajuns sus după 1 oră şi 36 minute. Aproape sigur că se poate şi mai bine. Sunt convins că e una din variantele ce le voi tot încerca în anii următori.

Dacă în partea de jos nu părea să fie chiar atât de multă zăpadă odată ce mă apropiam de Semenic copaci deveneau din ce în ce mai încărcaţi iar platoul Semenicului era invadat de soare. Vizibilitatea era foarte bună chiar dacă ceaţa îşi mai făcea de cap. Atmosferă de poveste şi zăpadă mare şi pufoasă.

Decid să încep să cobor pe pârtia Slalom Uriaş în jos. Era închisă aşa că am parte de un powder incredibil. Până să mă dezmeticesc mă trezesc jos şi decid că trebuie să mai urc o dată până sus pentru că a fost parcă prea frumos. Îmi trag sufletul lângă o bere, pun focile şi îi dau din nou în sus. De această dată am scăzut ritmul. Ajung sus destul de afectat de efort. Iau o pauză de hidratare şi dup ce înflulec şi o banană încep să cobor prin acel powder de zile mari.

După ce ajung jos la fete, ne pornim spre Timişoara cu gândul că astfel de săptămâni ar fi bine să tot fie.

Total distance: 21 km
Max elevation: 1433 m
Min elevation: 603 m
Total climbing: 1676 m
Total descent: -1685 m
Total Time: 05:00:50
Download

Comments

comments

Traffic at a Glance

Pageviews 1.129

Days in Range 30

Average Daily Pageviews 38

From Search Results 354

Unique IPs 339

Last 30 minutes 0

Today 8

Yesterday 66