Ploaie și zăpadă

După un week-end cu vreme bună şi zăpadă pe Muntele Mic am revenit în zona munţilor Ţarcu cu speranţa că vom da peste zăpadă. De data asta ne-am adunat o trupă destul de mare. Ne întâlnim cu Alin C., Alex T.  şi Gabi P. la pensiunea Ioana de unde ne regrupăm în două maşini şi pornim spre şaua Jigoriei. Aici suntem luaţi în primire de o ploaie. Deabia pe la Cuntu această ploaie se transformă în zăpadă. 

Nu mergem pe drumul clasic ci intrăm un pic în pădure în partea dinspre Poiana Mărului pentru a reveni ulterior în drumul principal. La revenire gustăm şi din sticla de răchie de la Domaşnea ce o aveam cu noi. Lichidul e apreciat de toată lumea aşa că la plecare am lăsat sticla din dotare colegilor de drum.

Scopul principal pentru care ne-am întâlnit o trupă așa mare a fost pentru a îl însoți pe Gabi Păun în scopul inventarieri și cercetării situației celor câteva sute de hectare de pădure virgină încă netăiate din munții Țarcu. Gabi Păun este omul din spatele Agent Green. El este cel care a reușit să fie foarte activ în a demasca masacrul multor păduri virgine din lanțul carpatic. A făcut o serie de investigații în munții Semenic dar și în alte locuri(e.g. Răul Șes) și iată-l acum ajuns și în Munții Țarcu. Rezultatele acestei invesigații făcute de Agent Green se pot vedea în acest video. Personal sunt plăcut impresionat de rezultatele pe care le are și sper să reușim să păstrăm zonele virgine și încă neatinse în aceeași stare. Dacă doriți să încurajați și nu știți cum aceste acțiuni e bine de știut că se pot dona bani iar detaliile despre cum se poate face acest lucru se regăsesc aici.

La Cuntu intrăm cât să mâncăm ceva şi să bem o gură de ceai din oala mare pregătită de Călin(meteorologul de acolo). Mulţumim frumos Călin. 

Zăpada abundentă destul de moale dar şi ceaţa nu ne permit să urcăm mai sus de Cuntu aşa că de aici ne întoarcem înapoi spre şaua Jigoriei. Trupa cu care am urcat a rămas peste noapte la Cuntu. Următoarea zi au vizitat mai multe locuri din acest areal(Olteana, Pleașa). Noi nu puteam rămâne peste noapte dar m-am bucurat să-i văd pe Alex și pe Alin foarte implicați în această acțiune. Bravo băieți și sper să iasă ceva din toate această poveste. Sper să reușim să păstăm ce a mai rămas din Țarcu intact.

Din păcate nu am dat de zăpada la care speram să tot apară în această iarnă. Fiind deja sfârşit de februarie şi uitându-mă la cum arată prognoza pe următoarele 2 săptâmâni îmi dau seama că sezonul de skiat s-a cam încheiat.

Comments

comments