Piatra Secuiului in familie

 
În urmă cu câteva săptămâni am aflat de existenţa Pietrei Secuiului din Munţii Trascău. Profilul pe care îl are mi se pare impresionant şi extrem de pitoresc. Zona e potrivită pentru a merge cu familia pentru că e liniştită şi cu destule variante de vizitare: Cheile Turzii, Cheile Vălişoarei, Piatra Secuiului, Salina Turda fiind cele mai cunoscute. Am găsit o pensiune situată la vreo 3 kilometri de Rimetea înspre Turda. Pensiunea se numeste Perla Trascăului. E o pensiune de 3 stele care arată destul de bine şi care părea o variantă destul de bună pentru cele câteva zile cât urma să stăm în zonă. Are parcare destul de mare, internet wireless, restaurant şi loc de joacă pentru copii. Preţurile mi s-au părut destul de mari atât la cazare cât şi la restaurant. Micul dejun era inclus în preţ dar mă aşteptam la mai multe produse tradiţionale aşa cum se laudă pe site. In meniul de la micul dejun nu au inclus în cele 3 zile cât am stat nimic specific ci doar mâncare standard de super-market. Camerele sunt destul de mici mai ales dacă se merge cu un copil aşa cum am mers noi. Una peste alta este un loc frumos unde să mergi dar principalul dezavantaj pe lângă altele minore care se pot trece cu vederea este preţul un pic prea piperat atât la cazare cât şi la mâncare.
 
Cât despre satul Rimetea nu prea ai multe de zis. E probabil una dintre cele mai bine conservate localităţi din Transilvania. Mai toate casele sunt renovate păstrându-se vechea arhitectură specifică zonei: faţada albă, geamuri vopsite în verde, porţi şi garduri de lemn. Satul are o atmosferă foarte plăcută cu iz medieval fiind foarte liniştit. Creasta calcaroasă a Pietrii Secuiului proiectată peste sat completează această imagine splendidă. E un loc mirific şi o bijuterie a Carpaţilor fără îndoială. Cei mai mulţi vizitatori sunt din Ungaria dar am întâlnit la pensiune şi doi austrieci veniţi din Carinthia pentru parapantă dar şi doi japonezi care desenau ceva inspiraţi de priveliştea zonei. Chiar în zona centrală lângă biserică există o mică bodegă în pivniţa răcoroasă a unei case cu mese din lemn afară şi unde e o încântare să te aşezi după o plimbare pe creastă.
 
Pornim duminica cu gândul să urcăm pe Piatra Secuiului. Ajungem pe la ora 4 iar undeva în jurul orei 5 ,împreună cu Elena şi Patricia, ne urnim către rucărul ce desparte masivul calcaros. După vreo două ore în care am cărat-o pe Patricia şi după ce în scurtele perioade în care a mers singură se căţăra pe toate pietrele iată ca ajungem în şaua de sus. Nu prea mai era timp de plimbare pe creastă aşa că ne-am întors înapoi pe acelaşi traseu. Patriciei i-a plăcut extrem de tare şi a fost foarte încântată de ce a văzut pe traseu. M-am bucurat văzând-o că-i place şi sper ca genul ăsta de plimbări să o motiveze şi să o influenţeze în sens pozitiv. Mă aştept ca de la anul să pot face şi trasee mai lungi cu ea. 
 
Ziua următoare a fost mai relaxantă şi am mers să vizităm salina Turda. Ca orice alt loc unde se poate ajunge uşor e şi foarte aglomerat. Elenei nu i-a plăcut foarte tare senzaţia pe care ţi-o dă dar Patricia s-a bucurat de locul de joacă pentru copii. Nu părea să o intereseze prea tare că se află la sute de metri sub pământ. Am avut şi “norocul” să vedem cum una din capsulele roţii mari din interiorul salinei se rupe şi cum oamenii rămân suspendaţi sus. Dovadă clară că nu trebuie să umblii prea mult ca să dai de dracu. Şi mai şi plăteşti câteodată pentru asta. 
 

Comments

comments

Leave a Reply