Pedalând pe acasă

Începutul de noiembrie răcoros ne prinde cu gândul la o tură pe Valea Cernei, la Balta Cerbului. Ne culcăm pregătiţi să o luăm din loc de dimineaţă dar ne trezim repede pe la ora 1:00 din cauza unui cutremur ce a avut epicentrul în zona Teregova, la 3 kilometri distanţă în direcţia N-NV. Sar ca ars din pat văzând pereţii şi casa mişcându-se dar până să ajung la Patricia în cameră se opreşte. N-avem ce face şi pe punem la loc în aşternuturi. A avut o magnitudine de 4.8 şi a fost un cutremur de mică adâncime.
 
Din păcate de dimineaţa Patricia nu se simte prea bine din cauza unei otite care o chinue aşa că nu pot pleca ştiind-o cu durere sau cu gândul că e nevoie să mergem la vreun doctor cu ea. Lenevesc până spre orele prânzului dar nu pot sta pe loc în condiţiile în care starea ei devine mai bună. Aşa că iau bicicleta care de vreo 3 săptămâni a stat deoparte şi pornesc înspre Luncaviţa peste tunelul de la Poarta Orientală. Zona foarte bună pentru biciclit şi temperatura încă foarte bună având în vedere momentul când trec pe acolo. Locurile sunt frumoase dar şi triste în acelaşi timp pentru că multe dintre ele nu mai sunt cosite şi îngrijite. Reuşesc să intru într-o zonă mai accidentată şi să îmi zugrăvesc pantofii cu noroi. Trec şi de 2 grupuri de câini. Unii de la Domaşnea iar alţii de la Teregova. Îl cunosc pe cioban aşa că scap uşor de primul grup dar la al doilea reuşesc să mă sperii şi eu de ei şi ei de mine. Oricum eram blindat cu spray-uri paralizante aşa că în ultimă instanţă îi treceam pe uriaşi la somn.
 

Ajung la drumul dintre Teregova şi Luncaviţa şi de aici continui spre Semenic şi cu gândul să ocolesc Verendinul. Din păcate drumul e nisipos-argilos şi plin de noroaie cu porţiuni peste care cu greu trec. Practic îmi dau seama că nu prea se poate pedala în asemenea condiţii. Coboară două cocii cu lemne şi întreb de starea drumului. Oamenii confirmă că e în aceeaşi stare şi că nu merită să urc cu ea de coarne pe acolo. Aşa că decid să fac cale întoarsă până înapoi la bifurcaţie de unde continui înspre Luncaviţa.

Acest drum chiar dacă nu e în stare bună e totuşi asflatat aşa că prind viteză până jos în Luncaviţa. După Luncaviţa scot pentru prima dată aparatul foto îmbiat de culorile calde de toamnă, de mirosul de fum, de clopotului de la biserica din Verendin, de sălaşele pe lângă care oamenii mai rezolvă din ultimile treburi de dinainte de venirea iernii. Privind peisajul parcă simţi iarna cum se apropie de aceste locuri. Cu cât înaintez mai mult, iar soarele se apropie de apus, cu atât culorile devine şi mai interesante. Priveliştea e magnifică înspre Culmea Cernii Vâr şi capătul munţilor Cernei care se termină în Arjana. Vrăjit de atmosfera ajung la Mehadica iar de aici continui înspre Valea Almăjului pe drumul de legătură asfaltat despre care am aflat cu surprindere acum câteva săptămâni. Ajung în capătul dinspre Valea Almăjului al Cheilor Globului iar de aici urmează asfaltul până la Domaşnea.

Aici iau unul din cele 3 mere Jonathan ce le aveam cu mine şi îl mănânc. În opinia mea acest tip de mere sunt cele mai bune ce le-am mâncat vreodată. Totul pleacă de la culoare. O culoare roşie, vie, care te îmbie. Această zonă prin care trec e renumită pentru cultivarea merelor şi a prunelor deşi sunt puţini cei care încă mai produc cantităţi mai mari din acest tip anume. Probabil vor ajunge tot mai rare şi vor fi înlocuite cu alte specii de import. Dacă am importat un căcat precum Valtenine’s Day sau Halloween de ce n-am importa şi alte specii de mere. Oricum sunt şocat să văd cum toţi părinţii parcă iau foc în preajma Halloween-ului şi îşi costumează copii în tot felul de minuni.  Da, ştiu, ei sunt copii şi se distrează din orice. Dar poate ar fi bine să ne gândim la felul în care noi am crescut şi să nu deschidem braţele larg pentru orice sărbătoare de acest gen. Occidentali le-au preluat şi le menţin pentru a-şi vinde ei prostiile iar noi la rândul nostru intrăm în acelaşi joc mercantil ca şi ei.
 
Apropierea serii aduce şi frigul şi un vânt foate puternic din faţă aşa că pe ultimii 15 kilometri efectiv mă chinui să stau pe bicicletă. Extrem de enervant şi de solicitant. Sunt semne clare că mai un pic punem bicicleta lângă murături. După un sezon cu destule ture mă declar mulţumit de Cube Analog-27.5. La începutul sezonului următor urmează un schimb de cauciucuri şi foarte probabil încă o bicicletă pentru Elena. Dar până atunci mai e un pic. Măine votăm cu Monica Macovei iar după sper să mai vină şi ceva zăpadă nu ca în anii trecuţi. Dacă bureţi n-am găsit sper ca măcar de zăpadă să avem parte.
 
 
Total distance: 55.14 km
Max elevation: 624 m
Min elevation: 230 m
Total climbing: 1248 m
Total descent: -1236 m
Total Time: 04:51:28
Download
 

Comments

comments

Leave a Reply