Pe Gugu din nou

Plecăm pe traseul clasic și cel mai scurt dar nu și cel mai ușor adică pe la Gura Apelor(unul din traseele de intrare în Retezat). Lăsam mașinile chiar lângă cabana de la barier de acces de pe drumul ce urca în Poiana Pelegii. De data asta suntem 5: eu, Luci, taică-miu, Tudor și Cristi.

Coborâm drumul spre lacul de acumulare iar mai apoi traversăm Lăpușnicul Mare și Lăpușnicul Mic pentru ca mai apoi să campăm într-o poieniță în apropiere de pădure.

De aici, a doua zi dimineața, ridicăm corturile, pregătim rucsacii și plecăm spre Gugu. Prima bucată de aproximativ o oră e destul de abruptă și anevoioasă. După urcușul abrupt panta se mai domolește iar urcușul devine mai facil. Traseul e nemarcat pe întreaga lungime. Dacă ești atent la potecă e totuși foarte ușor să ieși din zona împădurită chiar și fără marcaje, prietenii măgăruși făcându-și din plin datoria. Odată ieșiti din pădure în zona de jneapan cotim la dreapta în dreptul primei bifurcații. Traseul continuă pe curbă de nivel și după aproximativ jumătate de oră cotim la stânga și intrăm pe o vale foarte frumoasă pe care se urcă foarte domol dar susținut spre vârf.

După încă vreo oră cu o pauză bine meritată cotim la stânga și ajugem în zona vârfului unde se află localizată 
peștera lui Zamolxe. Pentru a ajunge la peștera urcăm mai întâi o vale scurtă cu multă piatră iar mai apoi o limbă de iarba pentru a evita grohotișul. Ajunși pe platoul de lângă peșteră admirăm Retezaul în toată grandoarea și frumusețea lui. Se disting vârfurile Retezat, Peleaga, Judele.

Intrăm și în peșteră. Intrarea este desul de anevoioasa din cauza că lespezile de piatră au blocat intrarea. Înăuntru era un veritabil frigider natural. Probabil că erau undeva la 8-10 grade. Având în vedere că afară erau cam 28-30 senzația a fost foarte interesantă. Lenevim puțin la soare, admirăm priveliștea, mai stăm puțin la povești iar mai apoi ne luăm rucsacii și o pornim spre Gugu. Hotărâm să urcam pe vârf pentru ca mai apoi să coborâm la lac.

Urcarea ne forteza puțin picioarele din cauza diferenței de nivel relativ ridicate pentru o distanta oarecum scurtă. Gugu se află o altitudine de 2290 metri față de nivelul mării și este cel mai înalt vârf din masivul Godeanu. De pe vârf zărim și lacul în toata spendoarea lui. Am scos și pelerinele pentru că un nor mai agitat a venit dinspre Țarcu și a aruncat cu stropi pentru a mai răcori atmosfera. Mă opresc la o sesiune foto lângă niște Rhododendron. Mai apoi continuăm coborârea spre lac. Aruncăm o privire și spre dreapta pentru a zări vârful Moraru scaldat în soarele liniștit al serii.


Ajungem la lac și montăm corturile. Mă simt acasă. Găsim inclusiv crengile uscate lăsate aici cu 2 ani în urmă când am fost cu Sabrina, Tudor și taică-miu. Ce e minunat pe Gugu e faptul că te simți cu adevărat izolat. Nici urmă de turiști de ocazie, gunoaie sau gălagie. Suntem doar noi și Gugu. Ciocnim și un păharel de răchie de Domașnea pentru ca mai apoi să lenevim până spre 10:30 lângă foc. La munte în mod natural urmezi ciclul noapte-zi. În mod natural vei mergi la culcare când se lasă întunericul și te trezești de dimineață pentru că soarele iți va da binețe. Dimineața senină de pe Gugu nu are cum să nu iți rămână în memorie. E totul foarte clar, simplu și frumos. Unul din multele motivele pentru care cu siguranță vom reveni pe Gugu și in viitor.

 

Dimineața Tudor foarte hotărât se prezintă cu rucsacul pregătit pentru coborâre și o tură scurtă la Bucura. Împachetăm și noi și plecăm cu o pauza scurtă pe vârf. Cu o seară înainte uitasem telefonul pornit ața că imediat ce pornim de pe vârf telefonul detectează prezența semnalului. Verific și într-adevăr reușim să vorbim la telefon. Nu că aveam neaparată nevoie de asta dar la nevoie e bine de știut. Lacul Gugu se observă splendid de pe vârf. Căldarea în care se află și valea Mâțului sunt magnifice.

 
În imediata apropiere a peșterii începe să picure. O ultimă fotografie înainte de a începe furtuna. Avea să fie cea mai zdravană furtună ce am prins-o pe munte vreodată. Grindina, tunete și fulgere din toate părțile. În următoarele 2 ore ne-a udat până la piele, în bocanci. E extraordinar sentimentul unei asemenea furtuni la munte. Te simți minuscul și lipsit de apărare în fața naturii. La un moment dat a fulgerat fix în fața mea la vreo 500 de metri. Sunetul ce a urmat dupa aceea a fost impresionant. În urmă cu vreo câțiva ani la Domasnea am pățit ceva asemănator dar de data asta a fost și mai intens.

Jos la Gura Apelor a fost destul de palpitant să traversăm Lapușnicul Mic. Furtuna a făcut să crească debitul râului care a devenit mult mai agitat decât în urmă cu 2 zile. Apa era până la brâu și destul de învolburată. În schimb Lăpușnicul Mare era exact ca la urcare semn că în Retezat nu plouase.

Renunțăm și la planul cu urcarea la Bucura pentru că bocancii ne erau complet uzi și fără șanse să se poate usca până a doua zi. Ne schimbăm, mâncăm o felie de lubeniță și pornim spre Domașnea. 
A fost o tură scurtă dar intensă ce o vom ține minte cu siguranță.
 

Comments

comments

Leave a Reply