O poveste dulce

Experimentul meu cu zahărului pornește în urmă cu 1 an și un pic. Acum fiind sfârșit de an mi-am spus că ar fi bine să aștern pe hârtie(mă rog, pe un hard-disk) această experiență prin care am trecut cu bună știință. Așadar era 2015 undeva la sfârșit de ocombrie și între două plimbări pe Semenic am citit o postare a unui tip pe un blog care explica cam cum stă treaba cu zahărul și de ce anume iei în greutate(din păcate nu mai am link-ul). M-am uitat mai atent să văd dacă undeva pe pagina lui e vreo reclamă la vreo prostie care încearcă să o vândă. Nu era. Eu aveam undeva la 94 de kilograme. Trebuie să recunosc că deși îmi place să merg pe munte în orice anotimp și prin orice mijloc(pe jos, pe ski, cu bicicleta) nu m-am dat și nu mă dau în vânt după mersul la sală. Mi se pare extrem de plictisitor și tocmai din motivul ăsta nu mă duc foarte des. Foarte rar însă se întâmplă să nu merg undeva în natură, în special la munte, la sfârșit de săptămână. Așadar eram în situația în care făceam mișcare cam o dată, hai de 2 ori pe săptămână. Mai mult chiar nu vreau și nici nu aș avea timp.

Dealungul timpului am mai încercat tot felul de “diete”. Ba nu mâncam pită, ba n-am mai băut Cola, ba mă abțineam de la bere. Altădată nu mâncam seara și mă înfometam doar pentru a intra ca vaca în trifoi a doua zi. Oscilațiile în greutate erau minore și de multe ori făcute cu foarte mare efort. Îmi era clar că e o chestie cu care greu pot să lupt și mă obișnuisem cu idea că asta-i viața și că am o vârstă iar lumea se mai îngrașă. M-am gândit că pot fi și cauze genetice la mijloc combinate cu viața sedentară(fac totuși muncă de birou). Mi se părea totuși ciudat că nu eram chiar ramolit și că eram capabil să pedalez 60-80 de kilometri cu diferență de nivel de peste 2000 de metri. La fel de ușor puteam să urc diferențe de nivel de peste 1000 de metri mergând 15-20 de kilometri. Cu toate astea greutatea se păstra oarecum constantă. Foarte des mi se întâmpla seara să am o senzație mare de foame și astfel ajungeam să mă înfrupt din bunătățuri în mod excesiv. 

Trebuia să fie ceva care îmi scapă legat de  senzația asta de foame pe care o resimțeam. Citind acel articol de care am amintit la început am aflat că acea senzație de foame pe care de multe ori am resimțit-o are cauze clare. Am aflat de hormonul numit leptină care e responsabil cu inhibarea senzației de foame. Pe scurt, în momentul în care ești sătul, țesuturile adipoase dau drumul acestui hormon iar acesta ajunge în hipotalamus. Odată ajuns aici pătrunde în receptorii de acolo și în acest fel ști că ești sătul. Am început să citesc despre ce rol are acest hormon, despre insulină și felul în care interacționează între ele în cadrul unui organism viu. M-am ferit de cei care încercau să vândă ceva prezentând aceste informații. Am căutat să ascult ce spun doctorii și să citesc articole de specialitate scrise de cercetători. Cam o lună am tot citit și m-am informat. Probabil cea mai interesantă prezentare e cea a doctorului Robert H. Lustig. Concluzia pe care am tras-o a fost că zahărul intervine în acest proces de reglare a senzației de foame cu ajutorul leptinei. Am corelat această informație cu senzația de foame pe care o resimțeam și eu de foarte multe ori. Felul în care zahărul intervine în acest proces de inhibare a senzației de foame ține de procese de inflamație celulară ce duc în final la imposibilitatea celulelor din hipotalamus de a primi această informație transmisă cu ajutorul acestui hormon. Interesant e că în urma studiilor s-a observat nu o lipsă a acestui hormon ci, dimpotrivă, o prezență excesivă a lui.

Ajunsesem în faza în care aveam deja suficientă informație și îmi era din ce în ce mai clar cam cum se joacă zahărul cu creierul meu și cum m-a fentat ani la rând. Nu eram dependent de dulciuri dar după prânz de multe ori mâncam câte o prăjitură, o plăcintă, o pungă de napolitane. Chiar și un pahar de cola rece pica bine din când în când. În concluzie zahărul era prezent aproape zilnic în viața mea. Pe lângă cantităție ingurgitate direct, sunt foarte multe alimente care au adaos de zahăr(condimente, sosuri, mezeluri, conserve etc). Zahărul s-a strecurat așadar direct sau indirect în alimentația mea.

În acel moment am decis că trebuie să experimentez și să-l elimin definitiv. Evident că nu poți controla toate alimentele(ciorba în care se pune vegeta spre exemplu) dar ce era evident am decis să scot. Deci gata cu prăjituri, napolitane, ciocolată, plăcinte, sucuri și alte atfel de lucruri. Era deja undeva sfărșitul de noiembrie/început de decembrie. Urmau sărbătorile și o invazie de astfel de alimente. Un moment cum nu se putea mai potrivit. Dar eram motivat și hotărât. Primele două/trei săptămâni ale experimentului am resimțit o senzație de sevraj. Mi se părea destul de greu să nu-mi iau doza zilnică de zahăr. După această perioadă senzația a dispărut și începusem să mă obișnuiesc cu idea. Încet, încet senzația de foame năprasnică pe care în general o aveam a început să dispară. După cam 1 lună a început să se vadă și pe cântar acest lucru. Am ajuns după foarte multă vreme sub 90 kg. fără să schimb nimic altceva. Făceam la fel de multă mișcare și aveam cam același stil de viață. Am mai ajus și în trecut la sub 90 de kg. dar alergând de 2-3 ori pe săptâmână câte 10 km. și abținându-mă de la mâncare. Dar recidivam și reveneam la 93-94 kg.. Văzând schimbările și rezultatele am decis că trebuie să continui. Pentru următoarele 3-4 luni am continuat fără zahăr scâzând binișor în greutatea și ajungând pe la 86-87 kg.. Mă simțeam mai bine și turele de bicicletă deveniseră mult mai ușor de abordat. Mă resimțeam tot mai puțin din cauza kilogramelor lipsă. Dacă în prima fază a experimentului Elenei i se părea ciudat și amuzant ce încerc, după câteva luni vâzând rezultatele a decis să încerce și ea(avea undeva la 73 kg.). Lucrurile au continuat și undeva la vreo 4-5 luni de la momentul în care am pornit experimentul ajunsesem deja la 84 de kilograme. Am reușit așadar să dau jos 10 kilograme în câteva luni eliminând zahărul. Elena a început și ea la rândul ei să scadă destul de mult în greutatea reușind să dea cam în tot atâtea luni vreo 8 kilograme jos(ajungând undeva la 64-65 kg.).

În această perioadă am povestit la multă lume despre experimentul meu fiind foarte încântat de rezultate. Schimbarea a fost vizibilă și pentru cei din jurul meu și foarte multă lume a observat că am slăbit. Nu mai eram așa durduliu și rotund la față. Nasul îmi ieșea din nou în evidență. De ce m-am decis să scriu aceste rânduri? Pentru că văd destul de multă lume cu probleme de greutate și poate, cine știe, mai ajută pe cineva. Dincolo de unele lucruri care nu se pot controla(genetica) sau care se pot schimba(mai mult sport) consider că cea mai mare parte a oamenilor își pot controla mai ușor greutatea eliminând zahărul. Iar o greutatea optimă se traduce în multe avantaje: te simți în primul rând mai bine, dormi mai puțin și mai bine, scade riscul de diabet, boli cardio-vasculare, sindrom metabolic. Înainte de începutul experimentului tensiuea arterială oscila undeva la 135-80 iar acum oscilează undeva la 120-60. 

Îmi propun să continui experimentul și să văd ce se întâmplă dacă elimin pâinea complet(nu doar cea de proastă calitate din făină albă ci și pâinea neagră). Mă gândesc și la a reduce alcoolul și în general alimentele cu indice glicemic ridicat. Sper să nu ajung să mănânc doar frunze în vreo câțiva ani. Ținta ar fi sub 80 de kilograme la sfârșitul anului următor. N-am mai atins greutatea asta de mai bine de 20 de ani de rătăciri dulci.

 2012-20162012-2016

Comments

comments