O nouă cicatrice

Nu-mi amintesc prea multe ture care să mă fi dus în asemenea stări. Nici nu bănuiam la început că se va întâmpla acest lucru. Săptămâna trecută n-am găsit cu cine să plec dar de această dată au răspus prezent Ovidiu, Peter, Bogdan și Cristian. Am plecat din Timișoara, i-am luat pe băieți din Caransebeș și am cotit spre Brebu. Am parcat și ne-am urnit.

Ar fi fost plictisitor să urcăm prin Gărâna pe asfalt așa că am luat-o peste baraj pe drumul forestier care duce în Șaua Prislop. De aici i-am dat la vale repede de tot până la intrarea în Văliug. Am cotit stânga către Crivaia și am începutul urcușul. A fost una dintre cele mai grele cățărări pe care le-am făcut până acum. Nu e vorba neaparat de distanță și diferență de nivel ci de felul în care arăta drumul. E un drum pietruit pe care mergi foarte încet. Cumva creierul meu era setat pe o anumită viteză de înaintare iar acea viteză în realitate era cu totul alta. Toată povestea asta s-a continuat pe kilometri buni. Ne-am oprit la ceva local deschis din Crivaia unde toți eram încă veseli. Așa ca un moment de adio de la fericire. Bogdan zicea că a mai fost pe o parte a drumului și că e piatră. Nu bănuiam însă că poate fi atâta. Dacă vreți să aflați mai multe despre amenajările hidrotehnice de pe Semenic vă invit să citiți ce a scris Mircea Rusnac. Vă asigur că merită pentru că e o istorie de câteva sute ani. Unele lucrări sunt încă vizibile(acele tunele de aducțiune).

Față de track-ul desenat am deviat dar drumul părea să fie în stare bună. Am ajuns undeva în zona Șaua Poneasca și acolo drumul s-a cam terminat. Spre stânga era ceva variantă vizibilă dar e clar că drumul se terminase. Aici am împins cam toată porțiunea cu mici excepții în care m-am mai pus în șa. Panta era destul de abruptă.

Această bucată n-a fost lungă. S-a terminat într-un alt drum la fel de pietruit și pe care înaintam greu de tot. Îl recunosc din tura de acum 2 ani. Știam de atunci că voi ajunge în acest punct dinspre Văliug și iată că a venit momentul. Urcarea e însă mult mai ușoară dinspre Valea Almăjului. Parcă totul e mai dulce și mai blând în Almăj. Cred că din cauza asta mi-am luat eu nevastă de acolo. Am ajuns la cantonul Coșava și ne-am oprit la o pauză scurtă. Eram destul de epuizat deja. Din acel moment mi-a fost incredibil de greu și sincer nu știu cum am ajuns pe Semenic. Îi vedeam pe băieți cum macină în fața mea la 100 de metri la fel de încet ca mine dar nu mă puteam apropia. Oboseam mergând încet și simțeam pulsul ridicat la o viteză mică.

Urmează o coborâre ușoară pe același gen de drum bolovănos care se termină în Poiana Begului. Aici ma inviorez când văd miliarde de brândușe. Fascinant spectacolul lor primăvara.  Dar nu pentru mult timp. Traversăm râul și reușesc să mă ud la unul din picioare. Intrăm din nou în pădure. Pe anumite bucăți pedalez dar pierdem drumul. După ce tragem de bicicletă printre crengi, copaci trântiți și frunze dăm iarăși de drum. Simt că nu mai pot și că trebuie să mă opresc. Le spun băieților acest lucru. Ne oprim toții și mai ronțăim câte ceva. Nu puteam sta la infinit acolo așa că pornim din nou după 5 minute. Eram la 300 de metri de platoul Semenicului unde cățărarea se continua. Am schimbat pădurea cu priveliști incredibile în stânga(Cheile Carașului-Iabalcea) și dreapta(pădurea de la izvoarele Nerei și munții Țarcu-Cernei în plan îndepărtat). Aici a început și vântul. Simțeam că doar mintea mă împinge înainte iar corpul era parcă adormit. Ajung în sfârșit pe vârful Piatra Nedeia(1437 m.) și nu-mi vine să cred prin ce am trecut. 

Din acel punct mai aveam destul de mers. Au urmat o serie de urcări și coborâri care ne-au scos în zona pârtiilor de ski. Aici ne-am oprit la chioșcul veșnic deschis la nea Cornel. Ne regrupăm cu Cristian care ne aștepta de câteva ore. Am băut un suc(primul după vreo 2 ani și ceva) și m-am întins pe scaun. Cred că am ațipit pentru că i-am auzit pe ceilalți că îmi spun să plecăm. Am sărit ca ars, am pus toate hainele ce le aveam pe mine și am sărit pe bicicletă. Cred că am plecat semi-adormit de acolo.

De pe platou am cotit pe drumul forestier care duce spre Poiana Șară(Rădcoasă). Dacă în toamnă nu erau atâtea crengi căzute de această dată am făcut destul de multe jaloane. Am ajuns spre ora 6 în poiană iar de acolo a urmat “Prăjiturica” finalizată într-o coborâre superbă. 

Pe bucata de pe platoul Semenicului până jos la Trei Ape mi-am revenit complet dar tot nu înțelegeam ce s-a întâmplat până sus pe platou. Nici acum nu înțeleg în totalitate. O posibilă explicație ar putea fi depășirea cu mult a nivelul de așteptare de la începutul turei. Pur și simplu mă gândeam că o să fie mult mai ușor. Partea mai interesantă e că mi-a plăcut și cred că aș repeta oricând acest gen de ture. Sper doar ca băeiții să mai vrea să vină. La cum i-am văzut nu cred că ar zice nu. Sunt totuși puțini care se bagă la ture de explorare. Am început să mă gândesc deja la marile traversări din restul masivelor muntoase din Banat. Planuri sunt destule. Să vedem câte se vor concretiza.

Poate că e ciudată tranziția audio în video-ul de mai jos de la Ion Milu și al lui munce Semenic la Röyksopp(What Else Is There) dar cam așa a fost și tura noastră: “weird as fuck”. Și când mă gândesc că numa ce a început sezonul. Să vedem cum se va termina.

Total distance: 79.2 km
Max elevation: 1427 m
Min elevation: 600 m
Total Time: 09:52:09
Download

© Fotografii: Bogdan Ionescu, Peter Barabas

Comments

comments

Traffic at a Glance

Pageviews 1.286

Days in Range 30

Average Daily Pageviews 43

From Search Results 340

Unique IPs 335

Last 30 minutes 5

Today 7

Yesterday 113