Nimic

Da, cred că nu e anul lor. A doua încercare din acest an. Şi din ce am auzit şi de la alţi umblători după bureţi se pare că nu prea a dat nimeni de ei. Iar la felul în care arată prognoza pentru zilele următoare e aproape clar că dacă va urma un val de frig atunci şansele să se facă scad dramatic.
 
Pe de altă parte dacă stai acasă şi visezi că vei mânca bureţi cu siguranţă că nu vei avea nici o şansă să-i guşti. Aşa că ne-am mai încercat norocul şi prin alte locuri. Dacă săptămâna trecută am reuşit să găsim cât pentru 2 borcane de 1 litru la poalele munţilor Godeanu de data asta nici măcar atât. După plimbarea cu bicicleta şi traversarea din Valea Minişului în Valea Almăjului de astă vară am reţinut barajul de la Gura Golumbului şi drumurile ce pleacă de aici spre inima munţilor Aninei.
 
GPS-ul face greu lock aşa că fac nişte mătănii către cer rugându-mă celor 12 sateliţi să mă link-uie mai repede. Într-un final reuşesc şi începem să ne afundăm. Nu ştiam foarte clar unde anume pentru că locul şi pădurea ne erau complet necunoscute. Urcăm abrut pe o muchie şi scanăm zona în ambele părţi. Nimic. Începe să picure şi simt cum mă ud în zona genunchilor din cauza vegetaţiei. Intrăm într-o zonă extrem de accidentată la vreo 3.5 kilometri din punctul de plecare după vreo 1:30 de mers. Îmi dau seama că nu prea are sens înaintarea în aşa condiţii având în vedere că nu erau nici un fel de bureţi. Coborâm jos la rău şi dăm de un drum. Din acel drum se vedea o altă muchie aşa că ne încercăm norocul şi pe aici. O cu totul altă configuraţie a terenului decât ce am găsit pe muchia paralelă. După o distanţă scurtă rămânem efectiv şocaţi de cantitatea uriaşă de fagi trântiţi în toate direcţiile. Erau grupuri de 7-9 bucăţi în acelaşi loc. Treceai de unii şi dădeai de alţii. După vreo 30 de minute de navigat prin acea zonă ne dăm seama că dacă ar fi fost vreo şansă să găsim aici era locul. Având în vedere experienţa de săptămâna trecută şi discutând cu Andrei, cumnatul meu, care la rândul lui a discutat cu muncitorii care urcă sus la pădure realizăm că nu e anul lor. Din câte am înţeles muncitorii nu au văzut nici măcar urme în condiţiile în care în alţi ani se găseau mult mai uşor.
 
Din acel punct coborâm în valea următoare şi dăm de un drum în stare foarte bună. L-am notat pentru una din viitoarele ture cu bicicleta. Continuăm pe acel drum pe o vale domoală pe care curgea un râu. O pădure foarte tânără pe partea dreaptă ne face să continuăm o bucată bună în sus. Nu ştiam exact în ce direcţie o să o luăm. Dacă drumul se bloca ne întorceam înapoi. Dar nu s-a întâmplat aşa. La un moment dat trecem peste un pod foarte interesant construit din cărămidă peste care s-a pus foarte mult pământ. Nu semăna cu felul în care s-a construit în vremea comuniştilor sau mai recent. Foarte probabil ca acel podeţ să fi fost făcut cu foarte mult timp înainte. Felul boltit din cărămidă mă duce cu gândul la meşterii italieni aduşi în Banat pe vremea imperiului austro-ungar. Trecem de acest podeţ şi continuăm pe curbă de nivel pe muchia paralelă. Trecem de încă două locuri unde se vede clar că s-a excavat şi probabil chiar dinamintat atunci când a fost construit acel drum. Ajungem într-o zonă unde vedem şi un zid de susţinere acoperit în totalitate de muşchi. Drumul era în mod clar nefolosit pentru că era plin de crengi care cu siguraţă ar fi fost rupte dacă ar fi trecut vreun utilaj.
 
Ieşim din această zonă fără a găsi nici măcar urmă din bureţii pe care îi căutam. Oarecum resemnaţi continuăm şi ajungem în scurt timp pe drumul ce face legătura între barajul de la Gura Golumbului prin poiana Liciovacea şi poiana Scocu cu Lăpuşnicul Mare. Aici găsim doi butuci pe care îi folosim pe post de scaun aşa că ne punem să îmbucăm câte ceva. Continuăm mai departe pe drumul deja cunoscut şi ajungem înapoi la punctul de plecare după vreo 18 kilometri şi nici un burete înapoi la maşină. Plecăm spre casă cu o scurtă oprire la cascada Bigăr pe care de data asta o găsim liberă. În general pe aici erau cel puţin 10 maşini parcate de fiecare dată când treceam pe aici. Chiar dacă fără trepied încerc să scot câteva cadre pentru că ploile din ultima vreme au adus cantităţi mari de apă şi aici. Probabil şi Beuşniţa e mult mai spectaculoasă în această perioadă.
 
Deşi e sfârşit de octombrie pădurea nu a prins încă nebunia de culori de toamnă pentru că nu a căzut bruma în mod serios încă. Dacă nu se pune totuşi frigul o să ne mai încercăm poate norocul şi în zona Semenicului deşi zona puternic împădurită din acest masiv e greu accesibilă pe picioare din localităţile de la poale(Verendin, Borlovenii Vechi). 
 
 
Total distance: 17.71 km
Max elevation: 697 m
Min elevation: 464 m
Total climbing: 1163 m
Total descent: -1167 m
Total Time: 06:01:30
Download
 
 

Comments

comments

Leave a Reply