Munce munce Semenic

Povesteam acum aproape un an, că pe drumul ce leagă DN6 de Văliug şi Semenic se poate circula. Nu era finalizat în acel moment. De atunci am mai fost de câteva ori iar la ultima tură cu bicicleta am observat că existau 2 porţiuni surpate pe urcarea dinspre Slatina-Timiş. 
 
Cum ieri a plouat pe la Domaşnea n-am putut să scoatem nici crâmpeii aşa cum plănuiam dar nici să facem vreo mişcare în vreo direcţie. Aşa că ne învârtim pe lângă casă. Pe duminică vremea arăta mult mai bine. Aşa că nu puteam să stau pe loc. Foarte interesant cum mă motivează genul ăsta de activităţi. Pe la ora 7 eram deja treaz şi cu ochii spre cer. Un mic dejun rapid, pregătesc ruscsacul, pun bicicleta pe maşină şi mă îndrept spre Slatina-Timiş. Las maşina la umbra unui tei, mă echipez şi iau în primire panta. 
 
De data asta mi-am propus să nu mă opresc în cel mai înalt punct al acestui drum şi să merg până sus pe Semenic. 
 
Ploaia de ieri şi primele raze de soare ale dimineţii ridicau în aer un miros fantastic de pădure foarte proaspăt. Drumul urcă o bună bucată pe lângă râu aşa că şi sunetul apei coborând la vale completează senzaţia foarte plăcută. O să mă gândesc la această senzaţie în valurile de polen de ambrozie de la Timişoara. Sper ca ploile din aceste zile să risipească prostia asta care iată dă bătaie de cap la multă lume.
 
Cu relativă uşurinţă urc cei peste 15 kilometri până în punctul în care şoseaua începe să coboare spre Brebu Nou(Weidenthal). Priveliştea de acolo de sus înspre toate acele poieni de la poale de Semenic este minunată. Crează o impresie foarte liniştitoare şi sunt foarte pitoreşti deşi aceste locuri nu sunt deloc înalte fiind situate undeva la 800-900 de metri altititudine.
 
Încep coborârea pe drumul ca-n palmă proaspăt marcat şi amenajat pe 99.9% din lungimea lui. Trec de Brebu Nou, de popasul de la Trei Ape, de Gărâna şi încep urcarea spre Semenic. Profilul turei pe care l-am studiat cu o zi în urmă indica aproape 500 de metri diferenţă de nivel aşa că, deşi mi-am propus să stau în şa toată bucata de traseu până sus pe Semenic, undeva foarte aproape de ieşirea din pădurea mă opresc de vreo 2 ori să admir priveliştea. Recunosc, mă gândeam că ar arăta foarte bine o gondolă până sus pe Semenic de la Văliug. Din păcate cred că mai avem de aşteptat până o vom avea. 
 
Într-un final ajung la chioşcul care pare să fie în permanenţă deschis unde îmi o cafea şi un suc şi stau preţ de câteva minute să mă bucur de soare. Foarte puţină lume pe acolo şi deşi era început de septembrie totul părea îngheţat. Din păcate nici drumul până aici de la bifurcaţie nu arată prea grozav dar e bine că măcar legătura peste munte există şi e în stare foarte bună.
 
Mă urc din nou pe bicicletă şi fac cale întoarsă cu gândul la cele 2 coborâri ce aveau să urmeze. Într-adevar efortul depus până aici merită pentru că am parte de o coborâre superbă. Trec repede prin aceleaşi locuri şi atmosfera pare să fie mai animată. Încep să treacă maşini într-o parte sau alta dar drumul rămâne în continuare foarte liber. O adevărată plăcere să te dai pe aici. Probabil va deveni o zonă clasică de promenadă pentru ciclişti pentru că drumul e într-adevăr superb pentru a practica acest sport.
 
Ajung în punctul maxim din nou şi încep ce-a de a doua coborâre. Fac mici opriri să fotografiez şi destul de repede ajung jos în Slatina-Timiş la punctul de plecare. Satul s-a trezit şi el fiind în mare fiertoare. Părea să urmeze o nuntă. Pun bicicleta sus pe maşină şi în nici jumătate de ceas ajung înapoi la Domaşnea.
 
Recomand aceast drum oricărui amator de ciclism pentru că e o adevărată delectare. Fiind foarte aproape de Domaşnea sunt sigur că voi mai veni pe aici.
 
 

Comments

comments

Leave a Reply