MMicVR

Nu-mi amintesc de multă vreme să fi avut atâtea săptâmâni la rând aceeași vreme ploioasă. A plouat aproape zilnic așa că singurul tip de mișcare a fost alergatul pe bandă. Am reușit o tură de bicicletă pe șosea în urmă cu 2 săptămâni pentru că tentativa de a urca până pe Semenic de la Mehadica a eșuat din cauza noroiului argilor și lipicios. Am aflat că i se mai spune și smolniță.

Așadar plecăm spre Domașnea cum altfel dacă nu pe ploaie. După ce îi spun la taică-miu că aș vrea să merg la concursul de la Muntele Mic îmi transimite că și el era interesat. Pentru mine e prima participare la un concurs de alergare montană. Evident că a contat și distanța de doar 6 kilometri chiar dacă au fost o urcare aproape continuă. Nu cred că aș fi fost suficient de pregătit pentru un maraton montan.

Cumva Muntele Mic îl asociez cu mersul la ski de vreo 2 ori în timpul iernii. Dar dacă nu e zăpadă s-ar putea să nu ajung nici măcar o dată. Nu prea m-am gândit niciodată să merg să fac drumeții în această zonă. Am încercat în această iarnă skiurile de tură pe fața nordică către Pietrele lui Scorilo și cred că e o experiență care va trebui să o repet. Așadar dacă tot n-am urcat niciodată pe jos până la cruce mi-am zis că e o bună idee să o fac într-un cadru organizat. La cât de mult se promovează acest gen de activități prin Banat nu mă așteptam să întâlnesc prea multă lume acolo. Surprinzător au fost peste 50 de înscriși la masculin și poate cel mai surprinzător peste 30 de fete. E clar că s-a creat un mic curent în ultimii ani care pare că atrage tot mai multă lume spre genul acesta de activități. Evident că există anumite categorii care din lipsa banilor, a educației sau din mai știu eu ce motive nu vor fi atrași în această direcție dar e foarte important pentru cei care au afinitate și au și posibilități să existe variante.

Nu are rost să vorbim de Consiliul Județean sau de vreo altă instituție implicată în acest eveniment. Aici se doarme și se va dormi mai departe.

Ajugem un pic după ora 9 și ne înscriem. Am primit numărul de concurs dar și un tricou Kalenji de la Decathlon. E bine că se implică magazinele specializate chiar dacă a fost un simplu tricou de alergare. 

Pe nesimțite începe ședința tehnică și încet, încet ne urnim. Prima bucată a fost pe asfalt pentru câteva sute de metri dar repede cotim la stânga prin pădure. Știam cum arată urcarea pe sub telescaun așa că mă așteptam la câțiva kilometri de urcare continuă. Startul a fost destul de anemic ajungând printre ultimii dar pe urcare am reușit să recuperez câteva poziții. Am rămas în spatele fetei ce a terminat pe locul 3 pentru tot traseul. Probabil dacă forțam aș fi reușit să mai trec de vreo 2-3 oameni dar era clar că nu pot ajunge prea mulți. Mare parte dintre ei erau mult mai tineri dar și mai supli decât mine. Anii sigur nu pot să-i dau înapoi dar dacă am reușit să dau jos vreo 7-8 kilograme în ultimile luni aproape sigur aș putea să mai dau vreo 4-5 kilograme pentru a ajunge undeva la 80. De fapt știu și ce am de făcut doar că nu e foarte ușor. Despre acest lucru însă altădată.

Mi-a plăcut odată ajuns pe platou sus să văd concurenții înșirați în șir indian și chiar dacă nu am nimerit cea mai bună vizibilitate aruncam câte un ochi și la căldarea de sub Țarcu și la petele de zăpadă încă prezente acolo. Iar toate văile înspre Cornereva și Munții Cernei arătau ca de fiecare dată într-un mare fel. Felul în care se învăluie în zare până departe spre Arjana toate aceste creste nu fac decât să te facă să remarci că aici e într-adevăr Banatul Epic.

A urmat o porțiune de plat și un ultim efort până sus la cruce unde am primit încurajări frenetice de la organizatori. Am așteptat să ajungă taică-miu și am filmat restul concurenților ce au venit după mine. Din cauza amenințării cu ploaie am coborât pe același traseu înapoi destul de repede dar am avut noroc să ajungem la pensiunea Aventura chiar înainte de ploaie. Aici urma să aibă loc premierea. Pensiunea e proprietatea lui Coco Galescu care este unul dintre cei mai mari iubitori ai muntelui din Banat și care a făcut și face multe lucruri bune pentru această zonă. 

După premiere am stat să mâncăm o ciorbă de legume acrișoară ce a picat destul de bine. Mai apoi ne-am urcat în mașină și repede am ajuns la Domașnea.

Sper ca în anii următori să se mai organizeze în aceeași atmosferă prietenească și relaxantă. Din aceeași serie urmează încă două provocari în această vară dar care cu siguranță nu sunt la fel de ușoare. Pentru detalii urmăriți pagina evenimentului.

Comments

comments