Kitzbühel

Dacă în prima zi a șederii noastre am fost în St Johann in Tirol  și dacă tot am luat super ski pass-ul în a doua zi am mers în Kitzbühel. Eram decis să văd cât mai mult din zonă așa că am ales Kitzbühelhorn. Stațiunea e cumva împărțită în două iar locul unde am mers în a doua zi era una și cea mai mică din cele două părți. Poziția acestei părți e cumva în continuarea celei din St. Johann in Tyrol. Nu m-aș mira să văd unite cele locuri la un moment dat.

În această primă zi aici am avut parte de foarte multă ceață și zăpadă căzută din abundență așa că nu au fost cele mai bune condiții dar ziua a trecut cu gândul că zăpada proaspăt așternută va crea condiții un pic mai bune peste ghețușul care acoperea pârtiile. Chiar și cu așa condiții am fost în mișcare peste 75 de kilometri în acestă zi. În această zonă sunt câteva pârtii foarte faine în special roșia care pleacă din vârf și care continuă pe sub gondolă până jos. Telescaunele în schimb sunt asemănătoare cu cele din St Johann adică destul de vechi.

Odată ce am clarificat situația cu această parte în a III-a zi a șederii noastre am mers în zona centrală de unde pleca una din cele 3 gondole. Atât în ziua anterioară cât și în această zi am plătit parcarea(8 euro/zi). Probabil că ar fi fost bine să mă informez înainte pentru că exista varianta de a nu plăti dacă urcam din Kirchberg. Cu atât mai mult cu cât din ambele locuri ajungi tot în același punct în partea superioară. Odată ajuns sus mi-am dat seama că locul e într-adevăr de top și că există extrem de multe variante de a skia pe pârtii de toate lungimile având absolut toate nivele de dificultate. Mai mult de atât dacă aveai chef de off-piste putea să o faci cam pe unde te tăia capul pe acolo iar urmele lăsate în afara pistei erau un bun indicator în acest sens. Telescaunele erau în marea lor majoritate de 6-8 locuri în general încălzite și noi ceea ce însemna că viteza cu care ajungeai sus era mare iar confortul la alt nivel. Aveam să stăm în total 3 zile în această zonă pentru că într-adevăr era foarte frumos. Vremea s-a îndreptat și ea așa că am putut să ne bucurăm și de vizibilitate foarte bună. 

Punctul de maxim a fost în penultima zi aici atunci când am văzut că am trecut de 80 de kilometri în mișcare. Am tras destul de mine și m-am dat cam pe tot ce a apărut în fața mea în toate direcțiile. Cu o singură excepție, o bucată neagră care era bocnă de înghețată și pe care pur și simplu nu am avut curaj să mă dau. M-am gândit că ar fi înțelept să pot ajunge întreg înapoi acasă cu atât mai mult cu cât trebuia să conduc 900+ kilometri. Nu mi-a ieșit în totalitate pentru că am reușit să mă împrăștii la un moment dat pe o bucată albastră. Nici nu știu cum s-a întâmplat pentru că m-am trezit eu într-o parte, skiurile în altă parte iar GoPro-ul a zburat pur și simplu de pe cască în cu totul altă parte. M-am ridicat și am văzut că nu am nimic(bine cu excepția unei contuzii la umăr care n-o pun la socoteală) dar nu m-am putut abține să văd cum reacționează Elena dacă îi spun că nu-mi mai pot mișca mâna. Nu prea i-a plăcut gluma mea. 

Domeniul skiabil se întinde înspre sud către Jochberg. Cea mai spectaculoasă instalație de aici e telecabina care facea legătura între cele două părți. E o telecabină care trece de pe un munte pe altul peste o vale extrem de adâncă și care are cea mai mare deschidere față de sol din lume. În ultima zi petrecută aici am făcut o plimbare dus-întors cu ea pentru că ar fi fost păcat să nu o facem. Dar n-am schiat și în Jochberg deși am observat câteva pârtii foarte faine și aici. Am fost suprins să văd că skiatul în această vale era interzis(freeriding/ski de tură) pentru că voiau să țină zona sălbatică. Nu îmi e clar ce anume în afară de veverițe, iepuri și căprioare ar putea trăi pe aici. De fapt Elena îmi zicea că ele au văzut un amărât de iepuraș iar eu la rândul meu am văzut o veveriță. Valea părea foarte interesantă și din pricina unui drum care urca susținut până sus în zona înaltă. Toată zona Kitzbühel-Skiwelt cred că se pretează destul de bine la MTB așa că în anii viitori s-ar putea să vin să stau vreo săptămână cu bicicleta pe aici. Sunt convins că nu m-as plictisi. Probabil n-o să fie la fel de fain ca-n sălbăticia din Munții Banatului dar treacă meargă. Doar în această zonă există 120 km de trasee de MTB și 500 km de trasee de hiking.

Ultima zi am venit tot aici deși am încetinit mult ritmul pentru că ne-am oprit să facem multe poze dar și din cauza loviturii din ziua anterioară care îmi pricinuia dificultăți în a-mi smuci prea tare umărul. Localitatea a avut norocul să nu fie afectată de cele 2 războaie mondiale ceea ce înseamnă că arhitectura locului nu a fost afectată. E unul din locurile unde aș reveni cu plăcere iar faptul că în anul 1894 în Kitzbühel se organiza o primă competiție de ski cred că spune extrem de multe despre tradiția în sporturi de iarnă din acest loc. Etape de cupă mondială au loc aici în fiecare an incluzând Streif – Downhill(o cursă extrem de spectaculoasă cu foarte multe căzături). 

Comments

comments