Invers

Am urcat în acest an dar și anul trecut pe drumul de la Crivaia. E destul de greu să faci față acelei urcări bolovănoase pentru că ai senzația că înaintezi foarte greu iar dacă pleci de la Comarnic de jos și ieși până sus pe Semenic e și mai istovitor. De această dată am evitat acea urcare și ne-am propus să ajungem pe ea în coborâre.

Am pornit de dimineață din Timișoara și ne-am oprit la Văliug. Era destul de rece așa că am pus încălzitoarele de mâini și de picioare. Dar nu pentru mult timp pentru că ne-am încălzit repede pe urcarea din Văliug către pasul Prislop. 

Drumul spre Semenic din Prislop a primit asfalt nou așa iar acest lucru micșorează considerabil timpul parcurs pe această bucată nu foarte scurtă. De pe platou intrăm pentru o bucată scurtă pe traseul dungii roșii șterse. Mergem doar câțiva kilometri și revenim pe platou. Frunza proaspăt căzută făcea dificilă înaintarea. Acolo suntem întâmpinați de căldură așa că e extrem de plăcut să parcurgem golul alpin până la marginea pădurii. Ne oprim lângă vârful Piatra Nedeia(1437) să admirăm priveliștea uluitoare ce se vede de acolo. Un teren uriaș pentru MTB. Poți explora ani de zile fără să te plictisești. Nu au cum să te saturi de așa ceva. Reușesc să dau cu mine de pământ atunci când mă chinuie talentul să merg pe o roată.

Traseul de creastă către Capul Muntelui și șaua de acolo îl aveam destul de proaspăt în cap. Dar dăm de aceleași frunze. Înaintăm cu prudență pe coborâri pentru că e destul de riscant și greu de văzut ce e sub 2 palme de frunze căzute. Această bucată e vălurită iar bucățile în urcare oscilează cu coborâri. Ne oprim și urcăm pe un mic vârf împădurit cu o oarecare deschidere către Valea Minișului. O veritabilă junglă se deschide în acea vale. Dăm peste niște exemplare frumoase de Hericium Erinaceus dar și peste câteva clustere de Pleurotus Ostreatus lângă marginea drumului.

La 50 de metri de punctul în care trebuia să facem spre dreapta reușesc un salt spectaculos peste ghidon fără să apuc să mă desprind din SPD-uri. Am reușit să blochez roata față într-un lemn ascuns sub frunze. Aveam o poziție cel puțin ciudată atunci când m-am oprit. După ce m-am ridicat mi-am dat seama că pagubele au fost minime(2 contuzii). M-am ridicat și am început să coborâm pe drumul bolovănos. Bolovănișul se poate evita pe o bucată de vreo 2 kilometri destul de abruptă pe care mi-o amintesc din tura de primăvara trecută. Îmi place această bucată așa că îi dau tare la vale până jos la râu unde dăm din nou peste drumul bolovănos. Tot acolo lângă drum dăm de 2 exemplare superbe de Macrolepiota Procera. Vegetația era destul de abundentă și zona extrem de sălbăticită. Cred că în sezonul următor o să explorez mai mult această zonă. Am început timid în această primăvară și mi-a plăcut mult de tot ce am văzut. De asemenea, cred că din Capul Muntelui există o variantă de drum probabil înfundat care face legătura cu Valea Almăjului(altă legătură decât cea clasică pe la Coșava și cursul Nerei). Această parte delimitată de valea Poneasca și Nera(cu Helișagul la mijloc) e prea puțin explorată de mine și aș vrea să o cunosc mai pe îndelete. Pare să fie destul de multă exploatare forestieră în zonă dar e foarte probabil să existe niște legături interesante.

Ultima parte a drumului o facem relativ repede pentru că e vorba de o coborâre lungă de vreo 15 kilometri. Față de astă primăvară ajungem pe lumină. E drept că de această dată nu ne-am mai propus să facem 80 de kilometri. Au fost puțin peste 50 prin locuri superbe. Cred că e una dintre ultimile ture de MTB din acest an. Să sperăm că sezonul următor va fi cel puțin la fel bun ca cel din acest an. Cine știe poate facem schimbul către o bicicletă cu dropper post și suspensie integrală.

Comments

comments

Traffic at a Glance

Pageviews 790

Days in Range 30

Average Daily Pageviews 26

From Search Results 231

Unique IPs 236

Last 30 minutes 0

Today 0

Yesterday 50