Început de toamnă în crovuri

Fetele mele erau la Domaşnea de vreo luna şi ceva. Plănuisem cu Luci să mergem să le aducem la Timişoara înapoi sâmbătă seara. Tura din august de pe Arjana includea iniţial şi o vizită în Crovuri. Rămăsesem cu gândul la Crovuri încă de atunci. Aşa că Luci propune să plecăm vineri seara în loc de sâmbătă. Ajungem la Domaşnea şi pe la ora 9 plecam spre Băile Herculane. Pe la ora 10 intram în traseu undeva la 7.5-8 km de Motel Dumbravă. Era foarte cald deşi era septembrie dar urcarea prin pădure a fost foarte plăcută.
 
Câştigul în altitudine este extrem de rapid aşa că destul de repede ieşim din pădure, trecem pe lângă un sălaş, cotim puţin stânga, admiram priveliştea înspre Munţii Cernei care era absolut demenţială iar după aproximativ 2 ore ne vedem ieşiti practic în altă lume, lumea Crovurilor din munţii Mehedinţi. Crovul reprezintă o formă de relief cu aspect depresionar , circulară sau alungită. Au oarecum forma mâinii atunci când o folosim să bem apa unui izvor. Aceste zile de toamnă cu cer albastru sticlos sunt de departe cele mai frumoase zile din an. Combinaţia de culori dată de stâncile calcaroase din Crovuri, vegetaţia mediteraniană şi albastrul sticlos e ceva care merită toată osteneala.
 
Trecem de Crovul Mare şi ca să evităm plictiseala hotărâm să urcăm vârful ce se vede din crovul Medved. Priveliştea de sus, de la peste 1250 de metri asupra văii Cernei, asupra munţilor Cernei/Godeanu până în depărtări spre Piatra Iorgovanului şi Retezat ne lasă muţi de uimire. Plimbările pe munte sunt câteodată plictisitoare dacă traseul e prea omogen dar aici în Crovuri nu ai cum să te plictiseşti. Oriunde ai întoarce capul vezi ceva încântător. Fiind o creştere bruscă în altitudine priveam la poiana prin care am urcat ca din avion. Nu cred ca am mai trăit aşa senzaţie. Efectiv te uitai la copaci şi îi vedeai de parcă te-ar fi suspendat cineva în cer. Simţeam că ni se taie respiraţia. I-am şi zis la taică-miu de câteva ori să se abţină şi să nu se mai aplece atât ca nu-mi place când îl văd suspendat. Coborâm mai apoi în Poiana Porcului. Aici ne-am zis să nu ne fotografiem să nu se subînţeleagă anuminte lucruri. 
 
De multe ori m-am gandit că Arjana este total deosebită ca aspect faţă de restul munţilor Cernei din care face parte. E stâncoasă şi seamănă mai mult cu ce am vazut în Crovuri. E ca şi cum şi-ar fi furat aspectul din creasta de vizavi.
 
E greu de imaginat cum s-a putut cocoţa pinul negru pe mai toate stâncile şi în mai toate locurile greu accesibile. E ca şi cum i-ar place viaţa complicată în bătaia vântului, a soarelui şi a ploii. Pur si simplu nu le pasă. Apariţia lor în această zonă e un foarte bun exemplu că valea Cernei are o climă de influenţă mediteraneană, această specie fiind în principal caracteristică sudului Europei.
 
Ajungem la fântâna din crovul Medved. Apa potabilă s-a nimerit la fix pentru că la un traseu de atâtea ore şi pe căldură chiar aveam nevoie. Aşa că alimentăm sticlele cu apă şi ne vedem mai departe de drum. Cam tot ce ştiam de acest traseu e din ce a aflat Luci de la Mihai, cumnatul lui. De aici cred că trebuia să urcăm spre stânga pe creastă. Noi am luat-o spre dreapta şi de aici lucrurile au început să se complice puţin. Dar măcar nu ne-am plictisit. E mai interesant aşa fără track-uri GPS. Daca tot ieşi în sălbăticie e bine să fie şi un pic de neprevăzut pentru că e mult mai interesant.
 
După ce ieşim din crovul Medved trecem printr-o poeniţă şi după ce intrăm în pădure ne punem să mâncăm ceva la umbră. Pe lângă noi trece un cioban cu o turmă de oi şi capre de la care cerem cateva indicii. Ne spune că peste cărare au căzut lemne şi că nefiind aşa circulată va fi greu să dăm de ea.
Continuăm prin pădure mai vreo 30 de minute şi la un moment dat ieşim într-un luminiş. Ne dăm seama că am pierdut traseul şi continuăm spre stânga ca să ieşim în creastă. Spre dreapta ştiam cum arată stâncile de la intrarea în Cheile Ţăsnei. Ocolim pe curbă de nivel iar mai apoi începem să coboram spre poiana Tăsnei.
 
Coborâm în speranţa că vom putea să pierdem din altitudine şi să coborâm uşor la pârâul Ţăsnei. La un moment dat ne dăm seama că am rămas suspendaţi pe o stâncă şi că nu mai putem înainta. Uitandu-mă la crestele de vizavi prin care urcasem pe Arjana, amintindu-mi de coborarea de la Ineleţ pe acele scări îmi dau seama că există o şansă destul de mare să rămânem blocaţi. Neputând înainta încercam să găsim o soluţie. În locul din care nu mai putea merge mai departe vegetaţia era extrem de deasă. O specie de arbuşti de 1.5-2 metri nu te lasă practic să vezi la mai mult de 3-4 metri în faţă. Spre stânga părea absolut inabordabil aşa că ne căţărăm spre dreapta şi intrăm în acea pădure de arbuşti în care nu ştiai încotro să cobori sau dacă vei rămâne sau nu din nou suspendat pe vreun alt platou. Zona era foarte accidentată. Coborâm în zig-zag şi la distanţă relativ mică unul de celălalt pentru a evita bolovanii care plecau de sub picioarele noastre. Trebuia să strigăm pentru  a ne da seama care pe unde suntem. Eu am coborât primul şi parcă-l aud pe taică-miu in spatele meu: “Cum e pe acolo? Se poate?”. Cateodata se putea, altădată trebuia fentat. Ne ajutau şi acei arbuşti pentru că în anumite porţiuni ne prindeam cu mâinele de ei ca să fie mai uşor să coborâm. După vreo 30-40 de minute am văzut nişte fagi semn că am scăpat de zona cu probleme. Uitându-ne înapoi ne dăm seama că am avut noroc că nu am rămas pe vreo stâncă de pe care să fie imposibilă coborârea şi extrem de grea urcarea înapoi prin acea încrengătură.
 
În tot acest segment al traseului nu făcut nici o fotografie. Semn foarte clar că nu ne-a ars să mai pornim camera foto. Ne ziceam că era bună o cameră montată pe cap care să fi înregistrat coborârea. Şi bocancii mei au cedat la acea coborare. Erau deja la 7 ani aşa că a trebuit să-i trimit la şcoală. Le mulţumesc pentru că deşi mi-au făcut bătături câteodata m-au dus prin multe locuri frumoase din Retezat, Făgăraş, Ţarcu, Godeaunu, Cernei, Crovuri. Plănuisem să iau încă din iarnă alta pereche dar acum voi fi forţat să o fac.
 
Despre Cheile Tăsnei absolut nimic de comentat. Trebuie să mergeţi să le vedeţi. Dacă vreodată treceţi pe la motel Dumbrava pe valea Cernei şi aveti 3 ore la dispoziţie nu mai staţi pe gânduri. Marele avantaj pe valea Cernei e tocmai faptul că se pot face trasee de una doua zile fără echipament prea mult. Mai avem de văzut aici câteva locuri(poiana Beletina şi traseul din stânga Crovului mare în direcţia opusă celei în care am mers noi) şi de ce nu repetat acest traseu dar de data asta în direcţia corectă.
 
Odata ajunşi jos trebuie să facem cale întoarsă vreo 8 kilometri înapoi la maşină. Întrebăm la Dumbravă dacă ne poate duce cineva cu masina. Oprim şi un nene cu un papuc. Fie nu aveau chef, fie nu aveau motorină aşa că o luăm încetişor la pas. Dupa 1 kilometru şi ceva s-a îndurat un baiat cu un camion ce căra barăci pentru muncitorii forestieri. Luci merge cu el să recupereze maşina şi după vreo 15 minute înapoi la Domaşnea. Acolo am continuat poveştile la un pahar de rachie până târziu în noapte.
 
A fost o tură scurtă dar intensă, fără strop de plictiseală şi cu un pic de adrenalină. Cu siguranţă că o să mai venim pe aici pentru că e mult prea frumos.  De data asta am fost la început de toamnă. O să mai încercăm şi în alte anotimpuri. De la Domaşnea, de unde ai mei ne aşteaptă cu drag de fiecare dată, zona e foarte accesibilă.
 

 

Comments

comments

3 thoughts on “Început de toamnă în crovuri

Leave a Reply