Godeanu epic fail

A trecut week-end-ul trecut şi incursiunea pe Valea Almăjului. În acest week-end la Domaşnea se sărbătoresc Sâmtoagerii. Şi deşi aveam nişte muşuroaie şi o grădină de curăţat nu ai cum să lucrezi în asemenea zile. Nu ştiu dacă e bine să lucrezi sau nu dar nici nu mă interesează. Mă interesează mai mult că aceste obiceiuri există. În această zi se fac colăcei sub formă de potcoavă şi se dă de pomană la morţi. Îmi amintesc că atunci când eram mic bunicul meu îmi povestea despre una din fiicele lui din altă căsătorie care după noaptea de Sâmtoageri a murit iar ei au găsit-o dimineaţa cu semnul potcovei în frunte. Mare păcat că urbanizarea distruge genul acesta legende şi poveşti. Îmi e greu să-mi imaginez vreun cocalar lovit de Sâmtoageri cu potcoava în cap la vreun mall.
 
Aşa că am luat-o spre Valea Cernei. Mă mâncau tălpile să urc de undeva din Valea Cernei pe una din multiplele variante fie pe una din văi fie pe vreo coamă pe undeva. Îmi face cu ochiul drumul ce se bifurcă înspre creastă la vreo 4 kilometri după baraj şi care după vreo alţi 4 kilometri ar fi trebuit să ne scoată în creastă. Până la bifuracaţie aş fi călărit pe Sandero iar de acolo în funcţie de starea drumului puteam să continuăm tot cu maşina sau la pas.
 
Undeva joi aflu că echipa se măreşte aşa că şi planul se schimbă un pic. Hotărâm să urcăm pe drumul pe care am fost în toamnă în căutarea bureţilor. Acest drum urma să ne scoată până foarte aproape de creastă iar de acolo în 3 ore să ajungem la stâna/refugiu din Godeanu. Urcăm câţiva kilometri buni pe acest drum despre care ştiam că sunt în stare foarte bună. Nici nu-mi imaginam că tot avântul avea să ne fie tăiat destul de repede. Drumul bun se termină brusc şi dintrodată intrăm într-o zonă cu noroaie până la genunchi pe unde chiar şi maşina de teren greu răzbate. Ne chinuim vreo 2 kilometri , trecând pe lângă  vagoanele unor muncitori silvici. Nu trecem bine de ei că mi se pare că aud un zgomot destul de urât la maşină. Aud şi restul aşa că ne oprim să vedem ce s-a întâmplat. Mi-a pierit piutul când m-am uitat la roată. Pur şi simplu părea să se fi rupt stând cumva într-un unghi de 45 de grade. Acest lucru întâmplându-se într-o zonă fără semnal la mobil pe un drum forestier cu noroi până la gât şi la o distanţă de 25 de kilometri de drumul Baia de Aramă-Băile Herculane nu ne încântă prea tare. Evident că nici ajunşi la acest drum semnalul tot nu există până undeva în jos înspre Băile Herculane. Probabil că e un blestem muieresc să păţesti aşa ceva de 8 martie. Mai ales de data asta s-a suprapus cu Sâmtoagerii(de care povesteam mai sus). Mă gândesc că nici zeul Zamolxe nu ne-a vrut aproape. Pe el îl bănuiesc pentru că în decembrie am mai încercat să ajungem la această stână refugiu şi tot fără succes.
 
Situaţia nu părea prea roz şi începusem să fac scenarii să găsim o ieşire din încurcătură. Comitetul de criză decide şi sunt numit negociator şef aşa că îmi iau toporişca piolet în mână şi mă duc 1 kilometru înapoi spre băieţii pe lângă care am trecut cu puţin timp în urmă. Le explic situaţiunea gălbuie cu nuanţe de muştar în care ne aflăm şi îi rog să vină să ne ajute. Termină ce au de făcut şi binevoiesc să ne ajute aşa că se urcă pe TAF şi mergem să vedem ce putem face. La felul în care arăta roata nu-mi imaginăm că se mai poate ceva. Din fericire nu era planetara dusă. Era un pivot care a ieşit cu totul aşa că îl fixăm la loc şi îl legăm cu sârmă. Soluţia pare să funcţioeneze(ce nu face românul cu o sârmă şi un ciocan?) aşa că undeva aproape de 1 facem cale întoarsă. Era deja prea tărziu să mai încercăm ceva şi oricum am preferat să coborâm pe lumină la şosea cu gândul că “lipitura” noastră cu sârmă nu va ţine. 
 
Reuşim să ajugem la drumul care ajunge la Cerna-Sat şi dacă vedem că maşina rezistă ne decidem să facem o scurtă vizită la Cheile Corcoaia la care am tot zis că aş vrea să vin la un moment dat. Cheile sunt în imediata apropiere a localităţii Cerna-Sat la ieşirea dinspre baraj. Sunt extrem de scurte dar în acelaşi timp extrem de spectaculoase. Probabil cele mai scurte chei din Carpaţii noştrii. Un reper ce nu trebuie ratat dacă ajungeţi la Cerna-Sat.
De la chei urcăm la barajul Iovanu unde salivez la creasta Godeanului care arăta abolut magnific după zăpada proaspătă din ultimile zile. Genul de imagini care ajung până undeva adânc de tot prin cotloane şi care după aceea pur şi simplu nu mai vor să iasă stând acolo ca nişte lipitori mentale zvârcolindu-se. Se liniştesc doar atunci când mergi acolo sus. Trăiesc cu adevărat când începi să urci, se simt tot mai bine cu fiecare pas în care simţi sudoarea pe frunte şi inima bătând puternic.
 
De aici facem cale întoarsă cu mici opriri de căscat ochii la toată nebunia asta din Valea Cernei. Absolut fantastic tot acest areal încă destul de sălbatic şi de ferit. Sunt absolut ireale aceste stâncării aruncate în toate direcţiile. Mă minunez şi râmân la fel de înmărmurit de fiecare dată când trec pe aici. Fac o scurtă oprire şi la cloaca de la 7 izvoare şi mă bălăcesc vreo 20 de minute iar de aici înapoi la Domaşnea. N-am avut parte de data asta de un traseu aşa cum aş fi vrut dar pe de altă parte poate ar fi bine să mă bucur că acum pot să stau să scriu pe blog în loc să înnoptez pe undeva pe Valea Cernei în aşteptarea primăverii. Am notat 2 variante de drum forestier pe care aş vrea să le încerc în săptămânile următoare. Ambele sunt între Cerna-Sat şi lacul Iovanu. Prima porneşte la distanţă foarte mică de Cerna-Sat iar a doua urcă pe Valea Balmezului. Dacă oricare din ele ar permite un avans de 3-4 kilometri ar deveni variante bune pentru accesul în timpul iernii înspre Godeanu pentru ture de o zi. Pentru că la felul în care arătau munţii zăpada nu cred că o să dispară prea repede în zona de creastă.

Şi ca să nu uit. Am primit o demonstraţie de la cei doi băieţi simpatici care ne-au ajutat despre cum să termini o sticlă de răchie de jumătate în modul fast-forward.

 

Comments

comments

Leave a Reply