Gânduri de culegător

Speram să fie încă toamnă prin pădure dar se pare că iarna a început să-și arate colții în acest început de noiembrie pe Semenic. Jos pe văi era destul de cald dar cu cât ne apropiam mai tare de platoul Semenicului cu atât mai mult totul părea din ce în ce mai înghețat. Drumul era bocnă și începusem să mă gândesc că nu ar fi fost o idee rea să fi trecut la cauciucurile de iarnă. În momentul când ajungem sus pe platou totul era înghețat. Mai mult de atât, un strat subțire de zăpadă era proaspăt așternut.

Munții Cernei și Munții Țarcu se vedeau într-un mare fel în timp ce părăseam zona platoului îndreptându-ne spre pădure fiind acoperți cu zăpadă în zona înaltă a golului alpin. Iar în pădure peste stratul subțire de zăpadă s-a așternut un covor la fel de subțire de frunze lăsând loc unei cromatici interesante. Părea un fel de luptă între toamnă și iarnă. Până spre fârșitul zilei toamna pare să fi câștigat pentru că stratul subțire de zăpadă abia dacă mai putea fi zărit.

Odată pătruși în pădure fețele văilor cu orientare nordică aveau mai multă zăpadă pe când celelalte mai puțină. Era ca și cum pe o parte a văii era toamnă iar pe cealaltă parte era iarnă. Dăm și de primii bureți care erau înghețați dar dăm și de foarte mulți necrescuți. E prima dată când am văzut atât de mulți. E foate interesant cum îi poți găsi în cele mai neașteptate locuri. Poți merge jumătate de zi fără să găsești nimic și poți da peste ei dintr-odată. Îi poți găsi pe copaci în putere dar și pe copaci putrezi trântiți sau încă în picioare. În general par să aibă nevoie de o scobitură, o adâncitură, o scorbură. Dar e condiția necesară nu și suficientă pentru că poți vedea sute de copaci cu astfel de caracteristici și doar unii dintre ei să aibă bureți.

Dacă stau să mă gândesc bine nu sunt așa curios să-i culeg. Plimbarea și căutarea lor e ceea ce mă atrage. Probabil de vină pentru acest lucru e ce s-a imprimat în ADN atunci când specia umană era la stadiu de vânător/culegător. E vorba de bucuria asta primară datorată faptului că ai reușit să găsești ceva care să-ți poată astâmpăra foamea și care te face să poți să mergi încă o zi mai departe. Probabil pare absurd să vorbești despre astfel de lucruri în momentul în care super-market-urile duduie de produse alimentare. Senzația generată de câteva ore la cumpărături într-un super-market e de oboseală stresantă pe când cea pe care o ai la finalul unei ture când ai adunat fructe de pădure sau ciuperici e oboseală dulce. Și când mă gândesc că tembelii ăștia interzic astfel de activități fără o autorizație.

Ajungem înapoi pe plotou după aproape 20 de kilometri și înainte de ieșirea din pădure un vânt rece s-a abătut peste copaci și le-a imprimat un freamăt ce  m-a făcut să mă opresc preț de câteva secunde. Nu știu dacă încerca să transmită ceva dar eu cumva asta am simțit. Oricum dincolo de, să le zicem, închipuirile mele e clar că efectul pe care îl poate avea o plimbare prin pădure e incredibil prin suita de senzații pe care le resimți prin toți senzorii. Acest gen de senzații sunt factor determinant în nevoia caracteristică celor care sunt infestați cu acest microb al muntelui de a reveni cât mai des. Toamna pare pe sfârșite și e greu de spus dacă va mai fi timp pentru acest gen de activități.

Comments

comments