Din Craina în Almăj cu bicicleta

În anii ’80 îmi amintesc cu mare drag cum mergeam la bunicii din partea mamei de pe Valea Almăjului la negeie pentru câteva zile. Iar dacă la Domașnea nu aveam râu să ne scăldăm pe acolo trecea Nera așa că apă era din belșug. În acele vremuri plecam și ne întorceam cu autobuzul de Moceriș. Era o adevărată plăcere să te scoli la ora 4 dimineața ca să poți prinde autobuzul de 4:30 pe care îl așteptam în stație în diminețile răcoroase de august. Orice sunet în depărtare mi se părea că e sunet de motor Diesel și de multe ori se întâmpla să treacă vreun camion înainte să vină autobuzul. 

De ceva vreme mi s-a întipărit idea de a reface acest drum cu bicicleta. Ar fi fost vreo 50 și ceva de kilometri pe șosea. Dublat ar fi însemnat peste 100 de kilometri. Nu era deloc mult chiar dacă turele mele în medie nu prea ajung la 100 de kilometri. Și ca să fie și mai interesant mi-am propus la dus să o iau direct peste dealuri. În linie dreaptă distanța era mai scurtă. După estimările mele cam 40 de kilometri deci. S-au dovedit în final 41.

Se anunța o zi extrem de călduroasă așa că mă așteptam ca asta să mă încurce cel mai mult. Deși fac față cu bine la căldură nu o suport. Consider că singurul avantaj al verii e că e ziua foarte lungă. Așa că după ce mă pregătesc mental mă urnesc undeva pe la ora 10 atunci când soarele începe să bată cel mai tare.

Nu aveam nici cea mai mică idee despre drumul până în Mehadica pentru că nu am mai făcut niciodată această traversare. Am mai fost pe dealul Truschiului cu mulți ani în urmă la cosit. Din informațiile primite de la tati se pare că ar fi fost un drum ce trecea pe lângă o colibă și care ar fi trebuit să mă ducă în Mehadica.

Ajung la coliba cu pricina, trec printr-o zonă cu iarbă mare și intru pe ogaș unde dau de vechiul drum pe care între timp nu mai circulă nimeni. După vreo 2 curbe intru într-o zonă unde vegetația a acoperit complet drumul. Am noroc cu urmele lăsate nu cu puține zile în urmă de cineva care s-a încumetat la a treversa aceleași locuri. Am aflat acest lucru de la uica Lică(proprietarul colibei). Încerc să mă țin de urma respectivă și răzbesc până pe platoul de sus din dealul Truschiului. De aici deschiderea și priveliștea e superbă peste tot culoarul Timiș-Cerna. De sus lucrurile se complică pentru că nu se distingea nici un drum. Zăresc o clane de fân și îmi propun să cobor la ea pentru că de acolo sigur urma să ajung la un drum. Reușesc să mă țin o bună bucată de acel drum pentru ca mai apoi să pierd din nou drumul și să intru într-o zonă mai accidentată pentru a ajunge într-un final la alt drum pe care ajung în Mehadica. Diferența de nivel nu e mare. Problema cea mai mare aici e vegetația abundentă și cărările pe care nu prea mai umblă nimeni. Se vede foarte clar cum a reușit natura să reintre în drepturi în zonele unde nivelul antropizării a scăzut. Partea de început a turei avea să fie și cea mai grea și cu cele mai multe necunoscute.

Din Mehadia iau panta în primire și cobor, urc și iar cobor până după Cheile Globului de unde cotesc spre Lăpușnicel pentru a urca mai departe spre Șumița. În Lăpușnicel alimentez cu apă dintr-o fântână de la intrarea în sat. Șumița e un sat de pemi situat în extremitatea nordică a Munților Almăj situat la o o altitudine de 600 de metri. După o urcare de vreo 300 de metri diferență de nivel ajung în Șumița de unde continui prin push-bike până în vârful dealului pe un drum semi-dezafectat. De aici urmează coborârea până la drumul ce leagă Putna de șoseaua principală ce străbate de la Iablanița toată Valea Almăjului. Văd și de acestă dată o vulpe alergând în fața mea. Am noroc și de vreo 3 câini ciobănești care mă simt destul de târziu și reușesc să mă scap ușor de ei. Mă opresc și la o moară pe apă și am noroc să o văd funcționând și măcinând boabe de grâu și porumb pentru animale.

Ajung la Prigor pe o căldură infernală unde mă opresc să beau un Pepsi la sfert în recipient de sticlă. O adevărată binecuvântare după efortul până aici. Ajung la Prilipeț și intru peste socri care se arată oarecum speriați de apariția mea. Și ca să nu zic că am venit chiar degeaba am luat cu mine o fotografie de-a Patriciei făcută în urmă cu o lună la ziua ei. Un fel de serviciu de livrat fotografii la domiciliu peste dealuri în linie dreaptă fără a ține cont de relief. Stau vreo oră să se mai potolească căldura și pe la ora 4 fac cale întoarsă. De data aceasta aleg șoseaua și după aproape 3 ore, 93 de kilometri și 1500 de metri diferență de nivel ajung înapoi la Domașnea. La întoarcere am noroc şi de un pic de umbră pe cheile Prigorului şi pe dealul Ţerovei. Dar odată ajung pe E70 soarele dinspre apus începuse să lovească puternic, N-am stat să fac poze pe o asemenea căldură dar am filmat cele mai interesante părți ale acestui traseu. Clipul e un pic blurry pentru că se pare că youtube pierde la compresie atunci când încarci filme la un framerate prea mare(60 în cazul de faţă). Am făcut un test şi se pare că filmele urcate la 24 de frames/sec. arată mult mai bine.

Total distance: 94.15 km
Max elevation: 628 m
Min elevation: 230 m
Total climbing: 2222 m
Total descent: -2220 m
Total Time: 08:33:04
Download

Comments

comments