Cuntu cu fetele

De data asta am mers la “Contu”. Cel puţin aşa a înţeles Patricia că îi spune acestui loc. Trebuie să recunosc că exprimarea ei m-a binedispus serios în această seară. Prognoza nu arăta grozav dar nici foarte prost încât să ne oblige să stăm pe loc aşa cum a făcut în mini-vacanţa de 1 mai când 3 minunate zile de concediu le-am petrecut în bârlog la Domaşnea. Aşa că nu foarte de dimineaţă împreună cu Elena, Patricia şi taică-miu ne-am urnit spre Cuntu.
 
Din şaua Jigora ne ia în primire vântul iar plafonul de nori era destul de jos. Vizibilitate nu era foarte grozavă dar cel puţin era bine că am fost feriţi de căldurile ce probabil urmează în curând şi de care tot pe aici prin Banatul montan o să ne ascundem. Patricia a urcat aproape în totalitate de una singură traseul până la Cuntu cu excepţia celor 2 bucăţi un pic mai abrupte. Ca şi traseu de iniţiere pe munte pentru copii e perfect. S-a arătat foarte încântată de panourile ce însoţesc traseul tematic de la Muntele Mic la Ţarcu şi care descriu detalii despre fauna şi flora acestor munţi. A zis chiar că ea vede pe acel panou tigrii. I-am explicat că de fapt pe acel panou sunt prezentaţi lupii. În poiana Şeroni facem şi prima pauză mai lungă unde ne aşezăm pe izopren şi gustăm câte ceva. De aici ne continuăm drumul şi după 2 ore şi jumătate ajungem la Cuntu.
 
Ne spălăm pe mâini la izvorul de lângă cabană şi ne punem să ne odihnim şi să mâncăm. Aerul curat de munte se pare că i-a făcut bine pentru că avea obrajii roşii şi o foame de lup. Părea că are nevoie de încă 2 mâini să înfulece tot ce am pregătit în rucsac. Caşcaval, ouă, şuncă şi cârnaţi toate de casă şi ca desert clătie cu gem pregătie de buni de dimineaţă. După masă o acoperim cu hainele noastre pentru că la Cuntu erau 9 grade şi din cauza vântului probabil chiar mai puţin. După vreo oră de stat la Cuntu facem cale întoarsă. La coborâre oboseala era vizibilă după felul în care îşi târa picioarele aşa că o mai ducem în braţe o bucată bunicică din traseu. Oricum a făcut faţă cu brio având în vedere că deabia săptămâna viitoare face 4 ani. 
 
Mă bucur că vocabularul ei montan s-a îmbogăţit şi sper ca mai târziu să-şi amintească de aceste lucruri şi să vrea să urce pe munte. Foarte probabil că va avea drumul ei dar părinţii sunt datori să-i arate ce ei consideră că e direcţia bună. Din punctul meu de vedere educaţia în spiritul apropierii de natură şi de un mod de viaţă cât mai natural nu poate fi decât benefică.
 
În altă ordinde de idei aş putea spune că am văzut destui endurişti cu motociclete şi atv-uri pe acest traseu. Atât pe la Borlova dar şi la Cuntu. De asemenea am văzut un grup măricel pe E70 la ieşirea din Slatina-Timiş. Tot în această săptămână am participat şi la o discuţie pe aceeaşi temă în cadrul ediţiei din această lună a serii bănăţene. Tema discuţiei a fost relaţia om-natură în Munţii Banatului. A vorbit din partea asociaţiei Altitudine Alin Ciulă iar din partea Enduromania Sergio Morariu. Ţin să-i felicit pe amândoi pentru ce au făcut şi ce fac. Din nefericire cred că şansele de a se creea un parc naţional în Munţii Ţarcu sunt destul de mici. E mare păcat pentru că e un areal fantastic şi parte integrantă dintr-un alt areal mult mai vast din care fac parte şi Munţii Godeanu şi Retezat. Sunt de acord că fiecare trebuie să fie lăsat să-şi urmeze pasiunea dar pe de altă parte orice munte e un loc special. Nu cred că e compatibilă idea de motor şi zgomot cu idea de munte, ciripit de păsărele şi foşnet de frunze în bătaia vântului. Consider că dacă acest areal ar deveni protejat şansele să-l păstram aşa cum e ar creşte. Natura acestui gen de activitate cred că permite cu greu stabilirea prealabilă a anumitor trasee. O astfel de motocicletă poate parcurge distanţe uriaşe pe zi în zona montană. Nu poţi să faci un parc şi să pui pasionaţii să se dea doar acolo. Pe de altă parte acum vin câţi vor ei, când vor ei şi pe unde vor ei fără să-i pese cuiva. Din punctul meu de vedere cred că ar trebui să plătească taxe serioase pentru acces iar în urma unor analize la fel de serioase să fie stabilite anumite zone unde accesul să fie strict interzis(e.g. habitatul unor specii rare cum ar fi cocoşul de munte). Cu siguranţă că sunt probleme mult mai grave(şi mă refer aici la tăiatul haotic al pădurilor) dar nu putem ingnora nici acest aspect al motorizaţilor pe munte pentru că ce se întâmplă acum e haos. Probabil că motorizaţii ar trebui să se implice mai mult şi să-şi dea mâna cu cei încearcă să facă ceva bun în sensul protejării mediului. E foarte mult de discutat despre acest subiect iar continuarea serii bănăţene cu câteva Franziskane la Bierhaus nu a finalizat discuţia. 
 
O altă veste bună tot din Munţii Ţarcu vine de la Armeniş unde cei de la Rewilding Europe vor aduce un grup de 20 de zimbri(la Plopu) într-o rezervaţie. Iată că aceste animale dispărute din aceşti munţi cu 200 de ani în urmă revin. Probabil că vor atrage foarte multă atenţie asupra zonei atât din punct de vedere turistic dar şi în sensul nevoii de protecţie. Vom merge să-i vedem în casă nouă şi să le urăm bun venit. Ştirea poate părea ceva nu foarte important dar ce se întâmplă acum e cea mai mare încercare de reintroducere a acestor animale care a avut loc vreodată în Europa. Pe termen lung e posibil să însemne foarte mult pentru Banatul Montan, pentru turismul şi dezvoltarea durabilă de aici. N-aş vrea ca în Munţii Ţarcu să râmână doar urmele enduriştilor chiar dacă cineva are de câştigat şi după acest gen invaziv de activitate.
 
La finalul postării găsiţi o hartă extrem de detaliată făcută de o firmă din Ungaria pentru Enduromania. Am fost uimit să văd nivelul de detaliu al hărţii în special vizavi de numele locurilor din Munţii Ţarcu/Godeanu dar şi a dealurilor de la poalele acestor munţi.
 
 

Comments

comments

Leave a Reply