Culmea Mocirliului

Mă tot gândeam la o urcare pe una din muchiile ce pleacă de la Lacul Iovanu spre creasta Godeanu de câteva luni. Vroiam să fac acestă tură când încă mai era zăpadă. Din păcate după multe week-end-uri în care prognoza nu arăta grozav şi după vreo 2 week-end-uri de când fiică-mea nu se mai scapă de o răceală iată că a venit şi acest week-end prelungit. Nici nu ştiam dăcă putem pleca având în vedere că vineri pe la ora 17:00 a făcut febră 38.5. Până la urmă febra îi scade şi plecăm pe la 19:00. Ajungem la Domaşnea şi peste noapte nu face febră. Dimineaţa aştept să vad dacă e în regulă şi totul pare ok. Deşi ora era întârziată mai ales pentru urcarea în creasta Godeanu totuşi ne urnim. Drumul pe Valea Cernei a mai fost cârpit şi parcă nu mai sunt atâtea cratere. De la bifurcaţia către Cerna Sat avem surpriza să vedem că drumul a fost întărit şi tasat aşa că ajungem destul de repede la Lacul Iovanu. De aici mergem pe conturul lacului o bucată destul de bună până la prima bifurcaţie mare de unde pleacă un drum forestier care ar fi trebuit să urce pe valea ce pleacă de sub vârful Godeanu. 
 
Drumul a fost şi aici modernizat semn că urmează un măcel al pădurii. Chiar dacă mă bucură faptul că înaintez uşor nu pot să nu mă gândesc că în curând vor intra cu utilajele să radă ce mai e de ras şi pe aici. N-am nici cea mai mică idee cum i-am putea opri dar în aceşti ani se derulează o crimă la adresa pădurilor din Carpaţi. După cum se vede şi în fotografiile ataşate acestei postări există suprafeţe uriaşe deja despădurite. Practic munţi întregi sunt raşi de pe fata pământului.
 
După vreo 5.5 km de la bifurcaţie şi 2 ore de când am plecat de la Domaşnea dăm de capătul drumului forestier. Lăsăm maşina şi intrăm în pădure spre golul alpin. Urcarea prin pădure e destul de susţinută şi după o oră şi un pic ieşim în golul alpin într-o poieniţă foarte frumoasă. Începe să se vede de aici toată creasta Godeanu şi salba de vârfuri. De pe culmea Mocirliului de unde eram noi se vedea vizavi culmea Bulzului. Pe aici am urcat în drum spre Gugu în 2007. Parcă nu-mi vine a crede că au trecut atâţia ani. Pe lângă dezastrul de la poale din păduri se pare că a apărut şi pe aici un drum care taie dealungul întreaga culme a Bulzului. După fiecare an munţii încep să fie tot mai mutilaţi cu astfel de tăieri şi cu astfel de drumuri. Cu atât mai trist cu cât vorbim  de o zonă extrem de sălbatică şi de izolată. Îmi imaginez că şi fauna zonei are enorm de suferit datorită acestor tipuri de intervenţii.
 
Pe parcursul întregii urcări în spatele nostru vedeam Piatra Cloşani care deşi nu foarte înaltă e impunătoare.
 
Nu ne era foarte clar dacă o să o luăm spre vârful Godeanu sau daca vom urca pănă în creastă. Până la urmă decidem să urcăm până în creasta pe firul apei în sus. Ştiam că până pe Godeanu ne-ar fi luat cel puţin o oră. Iar de acolo trebuia să ne şi întoarcem. Aşa că o luăm pieptiş şi urcăm destul de rapid în creastă în capătul muchiei Mocirliului. De sus priveliştea e şi mai frumoasă cu o deschidere uriaşă pe toată lungimea ei către Lacul Iovanu şi de aici mai departe spre Piatra Cloşani. Cu siguranţă unele dintre cele mai adânci văi din Carapţii româneşti. Această culme are un profil interesant şi pentru ski de tură. Mă gândesc serios la acest gen de activitate în anii ce urmează.
 
Stăm se ne tragem sufletul odată ajunşi sus la peste 2150 de metri şi facem cale întoarsă pe culmea Mocirliu. Pe la mijlocul ei e un megalit asemănător cu bisericile din Bulz. Aici ne oprim din nou să mâncăm ceva. Efortul susţinut şi diferenţa de nivel de peste 1500 de metri începe să-şi facă efectul.
 
Valea dintre culmea Bulzului şi Culmea Mocirliu ce pleacă din peretele Şeii Mâţului are o cădere de apă foarte interesantă cu un unghi înclinat la 45 de grade. Foarte frumoasă această cădere şi aproape sigur prea puţin cunoscută având în vedere că e vizibilă doar de pe această muchie a Mocirliului. Una din bijuteriile acestor văi incredibil de lungi şi de adânci care se continuă pe kilometri buni perpendicular spre cursul Cernei până spre Băile Herculane.
 
Odată ajunşi jos la liziera pădurii schimbăm un pic traseul şi o luăm pe o potecă de părea mai umblată cu gândul să o cotim la dreapta la un moment dat. Fără să ne dâm seama pierdem din înălţime şi coborârea ne fură înspre valea paralelă. Ne dăm seama că am intrat într-o încurcătură şi ne învârtim un pic prin pădure. Fiind pe valea paralelă şi mult mai jos faţă de locul unde am lăsat maşina părea că singura variantă e să trecem peste muchia abruptă în partea cealaltă. Dar eram deja destul de jos şi cu resursele pe terminate. Simţeam o sete năprasnică şi apropierea nopţii părea iminentă. Bateria la GPS era şi ea pe terminate. Dacă am mai fi pierdut nu foarte mult timp riscam să ne rătăcim pe acolo. Încă o dovadă cât pot să fie de înşelătoare acest gen de abordări prin pădure prin locuri pe care nu le cunoşti. Până la urmă aplicăm tactica cursului de apă şi coborâm jos la râu. De aici nimerim într-un vechi drum forestier care era dezafectat. M-a uimit să văd cum a reuşit natura să-şi reintre în drepturi dacă este lăsată în pace. Vegetaţia abundentă a acoperit în totalitate zona şi era greu de crezut că pe aici a trecut odată un drum. Aşadar răzbatem şi ieşim la drumul forestier principal de unde facem cale întoarsă către maşină. Tura probabil nu ar fi fost la fel de reuşită fără aceste episod cu adrenalină dar pe de altă parte încă o lecţie oferită de munte. E nevoie de atenţie pentru că în astfel de situaţii există riscul să râmîi peste noapte fără echipament şi fără mâncare într-o zonă fără semnal.
 
Urcarea în creasta Godeanu în tură de o zi e o premieră pentru mine. În anii trecuţi veneam în ture mult mai lungi de câteva zile pe aici. Rămâne deschis ca şi traseu viitor muchia paralelă celei de azi care urcă direct pe vârful Godeanu. Dar urcarea pe această muchie pare extrem de abruptă şi într-o zonă foarte împădurită şi sălbatică.
 
 
 

Comments

comments

Leave a Reply