Cu bicicleta pe Domogled

De obicei începutul de mai vine cu vreme călduroasă bună pentru hoinăreală. Dar în acest an pare să fie puțin diferit. După un început de an călduros ce a culminat cu temperaturi de până la 28 de grade în aprilie ne-am trezit cu un val de frig peste noi. Anul trecut în sâmbăta dinaintea Paștelui am urcat până la Lindenfeld într-o tură solitară pe o vreme superbă. În acest an se pare că trebuie să stăm să băgam lemne pe foc. Prognonza arăta vreme ploioasă pentru acest week-end. Iar după ploile torențiale din această săptămână era destul de clar că sâmbăta nu prea se poate face nimic. Și cum chiar nimic nu prea se poate am urcat până sus la grădină și am reparat poarta dar și gardul de lângă. Grădina de care vorbesc e undeva la vreo 670 de metri altitudine la poalele culmii Cernii-Vârf. Acolo au trăit bunicii mei și acolo a crescut taică-miu. Încercăm să o ținem îngrădită și o să încerc să ridic aici o mică colibă din piatră. Sper doar să-mi fac timp într-unul din anii următori pentru acest lucru. Ca să ajungem acolo am luat bicicleta și am pedalat o diferență de nivel de vreo 250 de metri în vreo 3 kilometri.

Duminică începem ziua așa cum se face de obicei la Domașnea cu datul de pomană cu colăcei făcuți în casă dar și cu o cafea mare. La prânz evit să mănânc prea mult pentru că știam ce mă așteaptă după masă. Iar mișcarea și diferența mare de nivel nu se împacă bine cu mesele copioase.

Track-ul era pregătit de luni bune așa că nu a trebuit decât să-l încarc și să pregătesc rapid rucsacul. Am luat un măr și un bidon cu apă cu mine. Din Pecinișca am plecat spre Bârza/Topleț. Ca să evit drumul național am mers pe drumul neasfaltat ce pleacă din dreptul fostei rampe de gunoi de la Herculane. Nu a fost o decizie prea bună pentru că drumul e destul de prost așa că nu înaintez prea repede. Din Bârza lucrurile se schimbă așa că după ce trec de păstăvărie încep urcarea. Destul de repede câștig în înălțime și sunt surpins să văd cât e de spectaculoasă priveliștea spre munții Almăj dar și spre partea sudică a munților Mehedinți. Într-una din curbe se vede chiar și Dunărea. Urcarea e solicitantă și constantă pe o bucată de peste 10 kilometri. Fac mici opriri pentru a lua câte o gură de apă și destul de repede ajung în zona poienilor din podișul Mehedinților. Cu siguranță că acestă parte va trebui exploatată pe viitor pentru că e extrem de pitorească.

Odată ajuns în zona înaltă panta se mai domolește și pentru o bucată destul de lungă drumul este relativ plat sau cu mici urcări/coborâri. Dintr-o poiană foarte frumoasă cotesc la stânga pentru a ajunge în Poiana Mușuroaie. Alături de poiana din Balta Cerbului e una din cele mai frumoase poieni din Munții Mehedinți. Aici dau și de o cabană silvică și chiar de un robinet cu apă potabilă. A prins bine să realimentez bidonul cu apă pentru că deja se golise. Știam foarte bine că nu o să mai dau de apă până jos în Herculane. Observ aici o căpiță de fân din care era mâncat în partea inferioară. Stau și mă întreb dacă de vină au fost căprioarele sau nu. Trec de poiană și deși vedeam vârful Domogled nu îmi e foarte clar în ce direcție să o iau. Disting un triunghi roșu foarte șters și după ce verific track-ul intru pe poteca care duce pe vârf. Pentru o bucată urcarea este blândă dar lucrurile se complică pentru ultimul kilometru. E vorba de o bucată alunecoasă și foarte înclinată pe care e foarte greu să împing bicicleta așa că pe alocuri o ridic pe sus. Ies din zona îmădurită și intru în zona înaltă din apropierea vârfului. Terenul e aici accidentat și cu vegetație deasă. Sunt atent și pe unde cald pentru că sunt într-o zonă unde dai de mule vipere. E totuși destul de frig așa că mă gândesc că nu voi avea “noroc” să calc pe una. Pe vârf zăbovesc cât să mănânc mărul ce-l aveam cu mine și să fac un tur de orizont. Bătea un vânt năprasnic de parcă ar fi fost mijlocul iernii. 

Bucata de aici și până jos la malul Cernei îmi era cunoscută din tura făcută în urmă cu câteva luni. Știam că nu era ciclabilă decât pe porțiuni așa că intru pe poteca care duce jos spre pădure și spre zona cheilor. Poate o mare parte din traseu ar fi ciclabilă dacă poteca ar fi curățată de crengile și buștenii căzuți. Iar dacă peste unii poți trece cu ușurință alții sunt destul de mari încât e nevoie să mă dau jos de pe biciciletă.

Trec de zona abruptă și intru în porțiunea de vreun kilometru în linie dreaptă până la intrarea în chei. Aici am parte de o surpiză de proporții. Coborând în viteză surprind o turmă de vreo 7-8 mistreți pe care reușesc să-i văd destul de aproape. E prima dată când văd un număr așa de mare. Au fost și ei la fel de surprinși de prezența mea pentru că unul dintre ei a rămas în stânga mea separat de restul grupului. Nu m-am apropiat mai mult deși aș fi putut pentru că nu cred că fac bine animalelor astfel de interacțiuni. E bine să le fotografiezi de la distanță dacă ești neobservat sau camuflat dar nu cred că e bine să alergi după ele. Dar dincolo de aceste aspecte întâlnirea e pentru mine una memorabilă. Configurația zonei nu ar trebui totuși să facă din aceste întâlniri o surpriză pentru că partea sudică e Mehedinților e împădurită și accidentată chiar dacă e relativ îngustă.

Cheile Feregari le cobor cu destulă dificultate pentru că poteca e bolovănoasă și instabilă. Mă opresc la fântână de la intrarea în chei pentru a mă curăța și spăla iar apoi cobor spre Pecinișca înapoi la mașină. Mă așteptam să termin tura în vreo 4 ore. Au fost vreo 5 în final pentru că ascensiunea spre creastă dar și coborârea a fost mai grea decât m-aș fi așteptat. Cu excepția zonei de creastă traseul nu e unul ciclabil decât pe mici porțiuni. Într-o sfârșit de vară traseul s-ar preta a fi continuat pe întreagă lungime a porțiunii de creastă. 

 

Total distance: 32.21 km
Max elevation: 1084 m
Min elevation: 94 m
Total climbing: 1885 m
Total descent: -1885 m
Total Time: 05:40:38
Download

Comments

comments