Cracul Zănogii

Un week-end mohorât în care sâmbătă lenevesc salvat în ultimul moment. A plouat puternic sâmbătă dimineața dar după aceea nu a mai căzut un strop. Nu-mi surâdea idea să ajung la Sasca pe ploaie așa că am sărit peste evenimentul desfășurat acolo. Oricum nu mă prea interesează agitația și gălăgia din jurul acestui gen de evenimente deși mă bucur să aud că ele se întâmplă. Nu pot să-mi dau seama cât de multă lume atrag pentru că cei care se dau se duc oricum, cu sau fără astfel de evenimente. Au fost vreo câțiva ani la rând când erau concursuri de alergare sau de bicicletă peste tot. A fost Hercules și a dispărut, a fost Maratonul Țarcu și a dispărut. Apar și dispar ca ciupercile după ploaie. Dacă tot le fac nu știu de ce nu fac unul și bun în care să atragă toată crema și care să fie pregătite serios și cu premii pe măsură. Mă rog, nu-i treaba mea pentru că eu mă duc pe coclauri cu sau fără concursuri iar dacă se nimerește să mai merg cu cineva bine dacă nu mă duc și singur. 

Așa că am lăsat concursurile de o parte și duminică dimineața mă trezesc în aceeași atmosferă mohorâtă. Îmi imaginam că urmează o zi identică cu cea de ieri așa că îmi zic că dacă totuși nu plouă nu ar strica o tură pe bicicletă prin munții Cernei. Timp foarte mult nu era la dispoziție urmând să ne întoarcem înapoi la Timișoara așa că aleg un traseu scurt ce pleacă din Cornereva și urcă pe drumul forestier care duce la stâna de la Pietrele Albe. Urcarea e numai bună de încălzire iar odată ce cotim spre stânga undeva la baza muntelui priveliștea devine fantastică în toate direcțiile. E probabil unul din cele mai pitorești trasee ale zonei cu o perspectivă fantastică a întregii depresiuni Cornereva și a cresteleor și văilor din jurul ei. 

Terminăm urcușul și intrăm pe un segment abrupt și bolovănos pe care stăm în șa într-o primă parte pentru a ne da jos imediat. Eram deja pe cracul Zănogii pe vechea potecă pe care urcau ciobanii din satele de la poale la munte. Coborând pe acest crac ajungem în poiana Gherghii pe o ploaie mocănească de care se pare că nu scăpăm. Ne adăpostim în coliba din poiană unde am găsit ferindu-se de ploaie doi bătrâni ce stăteau la vite. Această poiană are o frumusețe răpitoare cu pădure pe partea stânga dar și pe dreapta, cu iarbă mică și verde păscută de vite, cu stâni din lemn răsfirate.  Stăm la povești cu ei până se oprește ploaia și citesc pe fețele lor același regret față de o lume care dispare încet, încet. Cu greu mai găsești oameni să vrea să mai facă genul acesta de muncă și care să trăiască în aceleași condiții în care s-a trăit secole la rând și anume crescând animale, lucrând pământul și mâncând doar ce obții din aceste activități. Omul mânca pâine cu lapte dintr-un blid iar pe masă stăteau un codru de coleșă și un dărap de brânză.

Ploaie se mai domolește așa că ne vedem de drum. Coborâm încă o bucată prin poiană pe cărare iar mai apoi ajungem într-on zonă foarte abruptă unde pe porțiuni scurte reușim să stăm pe bicicletă dar de mila plăcuțelor de frână mai sărim de pe ea. Ajungem într-un final jos la asflat de unde urmează coborârea până în centrul satului. Aici îl întâlnim pe preotul Lucian din Cornereva care m-a botezat și pe mine la Domașnea în scurta ședere pe care a avut-o la Domașnea în urmă cu câteva decenii. Remarc un panou ce indică o rută turistică eco-culturală până în Valea Cernei. Sunt totuși prea puțini cei se încumetă pe aici, deși așa cum am mai spus, zona are o frumusețe răpitoare. Revenim la Domașnea de data asta pe la barajul de la Rusca-Teregova. Mă gândeam în timp ce ne pregăteam de plecare că nu ar strica o vacanță de vreo 3 luni împreună cu Patricia la Domașnea în vacanță. 

Pe aici cu siguranță ca mai trebuie venit iar un traseu care ar merita făcut e traversarea pe creastă până spre Zglivar sau Arjana pe bicicletă.

Total distance: 26.5 km
Max elevation: 1255 m
Min elevation: 532 m
Total climbing: 1563 m
Total descent: -1568 m
Total Time: 03:47:39
Download

Comments

comments