Cheile Rudăriei cu bicicleta

După tura de cu o zi în urmă pe la poalele munţilor Semenic şi după chefuiala de după, duminică ne trezim mai greu. Reuşesc să o conving şi pe Elena să vină la o tură cu bicicleta. Cum nu prea aveam mult timp la dispoziție, urmând să plecăm înapoi la Timişoara imediat după prânz, ne-am hotârât să mergem la o plimbare prin Cheile Rudăriei situate foarte aproape de Prilipeţi(7 km.).

Cheile Rudăriei alcătuiesc o arie protejată cu o suprafaţă de 250 de hectare fiind localizate în partea nordică a munţilor Almăj. În arealul extrem de întins şi împădurit al munţilor Almăj aceste chei sunt o adevărată surpriză ce rivalizează cu pereţii sudici ai aceloraşi munţi săpaţi de apele Dunării. Pe aici am trecut în urmă cu ceva timp atunci când am urcat pe cel mai înalt punct al acestor munţi şi anume Svinecea Mare.

Aşadar ne urnim pe la ora 10 spre Rudăria. Imediat la ieşirea din sat se intră în zona cheilor. Chiar dacă pe drumul până aici ne-am încălzit binișor reușim să ne înviorăm de la apa ce curgea prin râul ce alimentează morile din această vale și de la o mică cascadă aflată în dreapta drumului la urcare. Acesta e destul de îngust dar șerpuiește foarte frumos printre stânci. Odată ieșiti din această zonă valea se lărgește un pic lăsând loc de odihnă la umbră lângă râu. Înaintăm până in momentul unde se termină asfaltul de unde mai mergem o mică porțiune și ne întoarcem înapoi. Fiind prima tură de bicicletă a Elenei n-am insistat prea mult. Sper ca în turele viitoare să trecem de 30-40 de kilometri. Acum am reușit vreo 27 de kilometri.

La întoarcere fix în momentul în care ajungem în centru lângă statuia lui Eftimie Murgu trece pe lângă noi un alai cu nuntași. Ce m-a uimit a fost că cea mai mare parte a lor erau îmbrăcați în costume populare. Sunt tot mai puține nunțile unde mai vezi oameni îmbrăcați tradițional. Un uică din alai trece pe lângă mine, mă observă și vine să-mi dea să beau o gură de răchie. Nu pot refuza așa că iau o gură. Era destul de bună încât mai că îmi venea să mă pun udeva la umbră cu plosca lângă mine. Ne vedem mai apoi de drum și plecăm spre Timișoara pe la ora 2. Lăsăm Valea Almăjului cu gândul la următoarea vizită. Un traseu pe aici pe la Rudăria înspre inima munților Almăj va urma cu siguranță cât de curând. Din câte îmi povestea socru-miu se poate trece până la Eșelnița la Dunăre deși traversarea dus-întors cred că ar fi destul de solicitantă.

Mulțumesc Elenei pentru companie. Sper să facem cât mai multe ture în perioada următoare. Iar peste vreo 2-3 ani când mai crește și Patricia să putem pleca toți trei în ture prin Banatul montan și nu numai.

Comments

comments