Bureţii Olanului

De data asta ne-am propus că combinăm utilul cu plăcutul. Asta însemnând plimbare prin pădure în zona etajelor de foioase şi în acelaşi timp căutatul bureţilor de fag.
 
În octombrie e luna cea mai potrivită pentru plimbări pe munte din foarte multe motive. Dacă ai noroc şi de o vreme aşa cum a fost în acest an păi atunci să te tot plimbi. Tot octombrie e şi luna când cel puţin în teorie ar trebui să se facă bureţii. Delicatesele astea au nevoie de o perioadă de umezeală urmată de perioadă de căldură. Ghinionul a făcut ca în acest an să vină şi un pic de ger şi zăpadă. Se pare că acest lucru le-a oprit creşterea. Dacă în anii trecuţi se puteau găsi foarte mulţi în acest an se pare că nu. Toată treaba asta cu bureţii ţine şi de noroc dar şi de cât de bine cunoşti pădurea. Ce am reuşit să învăţ e că se dezvoltă la zone mai ferite orientate spre nord. 
 
Am urcat astăzi aproximativ 13 kilometri şi o diferenţă de nivel de 1000 de metri parcugând valea paralelă cu Oslea Românească din munţii Godeanu. Pe Oslea Românească am coborât înspre Cerna Sat în urmă cu câţiva ani. Urcarea a fost la acea dată pe la Bisericile din Bulz.
 
Nu diferenţa de nivel e foarte mare ci mai degrabă felul în care am abordat urcarea. După câteva sute de metri pe forestier am cotit spre dreapta pe malul unui râu învolburat ce curgea dinspre Godeanu(unul din afluenţii Olanului). Am urcat mai apoi prin pădure prin zone foarte accidentate şi cu vegetaţie abundentă. Am reuşit chiar să iau o trântă zdravănă în momentul în care, după o coborâre foarte atentă într-o zonă extrem e abruptă, ajung jos în ogaş şi pun piciorul pe nişte frunze să trec. Frunzele respective erau îngrămădite acolo şi aveau o grosime de aproximativ 50 de centimetri. Am picat ca un lemn cu pieptul de un bolovan cu mâna la piept încercând să mă feresc. Am avut impresia că mi-am dereglat ritmul cardiac de la lovitură. Simt şi o durere în zona coastelor. Sper să nu am ceva ruptură în acea zonă. Am reuşit să-mi continui căutarea bureţilor. Cea mai mare parte din traseu nu am găsit absolut nimic. A fost zonă expusă spre apus şi cu şanse mici să se facă. Coborâm la drumul forestier şi de acolo urcăm încă câţiva kilometri şi cotim stânga prin pădure. Dau de nişte bureţi chiar lângă drum pe un fag. Îi tai, îi bag în rucsac şi continuăm drumul. Urma să mai găsim pe încă vreo 2,3 fagi trântiţi încă câteva “chiţi(o chită, două chiţi)” aşa cum le zicem noi pe la Domaşnea.
 
Plimbarea ne împinge pănă spre golul alpin de la intersecţia Munţilor Cernei cu Munţii Godeanu de unde decidem să ne întoarcem. Era deja destul de tărziu fiind deja ora 16:00. Stăm preţ de 20 de minute să mâncăm brânză, slănină, şonc cu ceapă şi usturoi şi ne vedem de drum în continuare de data asta în direcţie inversă urmând drumul forestier. Evident că şi aici reuşim să întâlnim 3 cornerevinţi care din câte ziceau nu au găsit nici ei nimic. Se pare că noi am fost totuşi norocoşi şi de sărbătorile de iarnă o să putem desface un borcan de bureţi la masă. A fost un an se pare nu prea potrivit pentru bureţi şi din spusele lor. Să sperăm că în anii următori o să fim mai norocoşi.
 
Ajungem la maşină şi de acolo pe drumul forestier încă 4 kilometri până jos la drumul ce leagă Băile Herculane de Cerna Sat şi de acolo înapoi spre casă. Drumul pe Valea Cernei este în continuarea într-o stare foarte proastă de la Motel Dumbravă până la bifurcaţia Cerna Sat/Baia de Aramă. Dacă am fi găsit mai de dimineată bureţii aş fi vrut şi o plimbare în Cheile Corcoaiei pe care n-am apucat să le văd încă. Sunt localizate foarte aproape de vechea carieră de piatră folosită la construcţia barajului Iovanu de la Cerna Sat. Poate între timp repară şi drumul pentru că în maxim 2 ani nu cred că se va mai putea circula pe el din cauza gropilor. E mare păcat pentru că e un drum ce deschide multe variante de acces către obiective de pe Valea Cernei dar şi Munţii Godenu.
 
Seara curăţăm, spălăm şi feliem bureţii iar dimineaţa îi opărim şi îi punem cu oţet, usturoi şi boabe de piper. Cu greu rezistăm tentaţiei de a servi un borcan.
 
Un alt aspect deloc de neglijat este că se taie pădurea într-un fel fără de fel. Nu mai vorbim de exploatare sustenabilă. Taie efectiv hectare întregi în totalitate. Fac drumuri şi taie tot. Arată groaznic tufele mici de vegetaţie în locul fagilor seculari pe suprafeţe foarte mari. Nu trag speranţe că îi va putea opri cineva. E normal să mai şi tai pentru că e nevoie de lemn dar ce se întâmplă în aceşti munţi e MĂCEL. Peisajul dezolant se poate vedea şi în unele din fotografiile de mai jos.


Nici urmă de sălbăticiuni cu excepţia unei veveriţe ce a tăiat calea pe Valea Cernei. Am reuşit de asemenea să văd în râu un păstrăv sărind în apă. E incredibil cum reuşesc să facă faţă la curenţii din acele ape de munte.

Având în vedere că ziua devine tot mai mică următoarele 2 luni mă gândesc la trasee mai scurte de pe Valea Cernei. Cascada Vânturătoarea, Cheile Prisăcinei şi de ce nu o plimbare prin Crovuri.
 
 

Comments

comments

Leave a Reply