Băranu

A venit iarna şi odată cu ea zăpada. Munţii par pustii fără zăpadă dacă îi priveşti de departe în aceste zile. Dar cu cât te apropii mai mult de poalele lor cu atât creşte şi uimirea atunci când vezi zăpezile de altădată ascunse bine şi ferite privirilor.
 
Zi de duminică şi ce poţi face duminica în concediu dacă nu mergi la munte? E cumva o stare naturală să vrei să mergi şi să simţi aerul curat şi rece de munte. Ne urnim cu gândul să ajungem la stâna inaugurată astă vară în Godeanu lângă lacul Iezer.
 
Ajugem la cabana silvică de unde mai înaintăm 1 kilometru. Din acel punct maşina nu mai vrea să urce aşa că o luăm încet la pas pe drumul forestier. Şansele de a ajunge la stână erau mici în acest condiţii pentru că şi zăpada era parcă tot mai mare odată cu înaintarea pe traseu. Crestele munţilor erau dezgolite dar în văi şi la poale zăpada bătea înspre 40 de centrimetri. Înaintarea destul de greoaie. După vreo 8 kilometri de urcare şi vreo 850 de meri diferenţă de nivel ieşim în golul alpin. Soare, nici un strop de vânt şi vizibilitate foarte bună. Din păcate e momentul din an când ziua e cea mai scurtă iar noi ne apropiam bine de ora 14:00 după vreo 5 ore de urcat. Practic devenea imposibil să ajungem la stână şi să ne întoarcem în timp util înapoi având în vedere starea traseului. Aşa că stăm vreo 30 de minute să admirăm peisajul, facem câteva poze şi o luăm înapoi la pas. După vreo 3 ore ajungem înapoi fix înainte să se întunece. Pe drum ne oprim să încălzim nişte apă pentru că era prea rece să o bem aşa. Şi cum nu mai aveam mult până la maşină încălzim şi un pic de răchie fiartă.
 
Ajungem la cabana silvică unde paznicul urla de cu zor la un mistreţ care s-a apropiat de cabană. Din păcate nu am apucat să-l vedem. Coborâm înapoi şi după încă vreo 2 ore ajungem la Domaşnea. Pe drum s-au format nişte cratere uriaşe din cauza gheţii şi fără o maşină de teren era imposibil să treci.
 
Din păcate n-a fost să fie chiar până la stână dar muntele nu pleacă din loc aşa că aşteptăm şi alte ocazii. Planurile pe termen scurt ar fi că de Crăciun vom merge la o tură de ski la Văliug iar pe 28 dacă şi vremea ţine cu noi vom încerca să urcăm pe vărful Vlaşcu Mic din Munţii Cernei.
 
 
 
Total distance: 15.92 km
Max elevation: 1519 m
Min elevation: 815 m
Total climbing: 1280 m
Total descent: -1278 m
Total Time: 07:37:32
Download
 
 

Comments

comments

Leave a Reply