Banatul meu drag(o primă parte)

E  greu să explici de ce anume iubeşti un loc. Mai mult de atât cred că e imposibil să transmiți această stare altcuiva.  Iubesc Banatul pentru că în Banat am văzut pentru prima-dată lumina zilei. Am copilărit la Domaşnea. Cineva sau ceva voia ca eu să cunosc şi mai bine Banatul așa că am  avut norocul ca mama mea să vină dintr-o zonă extrem de frumoasă şi de pitorească şi unde tradiția şi obiceiurile se păstrează încă. Vorbim de satul Prilipeț de pe Valea Almăjului. Bunicii din partea tatălui sunt ambii din Domaşnea. Din partea mamei în schimb bunica s-a născut la Prigor. Bunicii mei au fost oameni simpli de la ţară. Îmi amintesc cum mergeam în special de rugă la Prilipeţ iar vecinii ne dădeau bineţe zicând: “Ia uităce că vin crăinenţii“. Nu înţelegeam atunci fiind prea mic ce înseamnă crăineanţ. E un cuvânt slavon împământenit în acele locuri din Almăj pentru a indica regiunea de graniţă imperială habsburgică unde se afla Domaşnea. Rememorez din cartea domăşneanului meu Costin Feneşan momentul în care Domaşnea a trecut în zona de administrație militară imperială în anii 1770-1771. Originea acestui cuvânt se duce practic câteva sute de ani în urmă. Odată ajuns acolo la bunici îmi amintesc cum mă duceam în grădină şi rupeam 2 ardei. Apoi mă duceam la fundul de coleşă de sub masa de lemn din camera unde dormeau ei şi mâncam coleşă rece cu brânză şi cu ardei. Mai ţin minte foarte bine părul de vară din fundul grădinii ce avea nişte pere moi şi mici dar extrem de gustoase. Îmi amintesc bucătăria de vară. Era ultima încăpere din casă cu o scare mare de lemn care te ajuta să urci în pod. Încăperea nu avea plafon fumul de la şpoiert urca direct în pod. Era o masă mică de lemn cu scaune de asemenea mici. Acolo ne aşezam la cină. Îmi mai amintesc scăldatul în august în Nera. Mi-o mai amintesc şi pe străbunica mea care se purta în cotrenţă cu opreg. Imaginile de acolo s-au întipărit foarte puternic în mintea mea. Dacă încerc să rememorez îmi trec deavalma prin faţa ochilor tot felul de obiecte, tot felul de oameni, tot felul de amintiri. Fiecare din aceste lucruri e un fir al rădăcinii care mă leagă de Banat.
 
Am avut norocul ca până la 14 ani să trăiesc în cumpănă de ape la Domaşnea şi de asemenea prin scurtele mele incursiuni să cunosc Valea Almăjului după cum ziceam.De Domaşnea se leagă toate celelalte lucruri. Vârful, grăgina de la Pagina Mutului, mersul după ghiocei, mersul la stână și mirosul de fum, trezitul la 5 dimineața la mânat oile. Săniușul pe malele înclinate, cireșul și caisul lu’ Saimenu, scosul cartofilor, culesul păsuiului prin cucuruz. Asta e o activitate mai greu decât vă puteți imagina. Îmi amintesc gâldoanele ce le făceam pe toate șanturile. Cazematele în care ne pitulam și care le făceam prin toate tufele. Mi-l amintesc pe profesorul Drăgulescu de la Plugova, profesorul de limba română care ne chema la ore suplimentare sâmbăta pentru pregătirea la liceu fără să pretindă nici un ban pentru asta. Sunt curios câți profesori mai fac în acest moment acest lucru.
 
Liceul l-am făcut la Reşiţa la începutul anilor ’90. Aici am apucat să văd prima-dată că Banatul aşa cum îl ştiam eu a suferit oarecare transformări. La Domaşnea şi nici la Prilipeţ nu cunosc multe familii care să se fie amestecate. Chiar în acest moment Banatul de munte e destul de puţin amestecat din punct de vedere genetic cu elemente din afara spaţiului respectiv. La Reşiţa însă lucrurile erau deja destul de amestecate. Migraţia din anii ’60 făcută de comunişti avea deja efectele ei. Atunci la începuturile adoleşcenţei mi-am dat seama pentru prima-dată că Banatul a suferit o puternică transformare din acest punct de vedere.

Comments

comments

Leave a Reply

Traffic at a Glance

Pageviews 1.212

Days in Range 30

Average Daily Pageviews 40

From Search Results 311

Unique IPs 306

Last 30 minutes 0

Today 1

Yesterday 10