Back to the woods

Am stat încă un sfâșit de săptămână departe de Domașnea dar n-am reușit să stau departe de munte nici acum. Joi seara, în timp ce trăgeam de o bere cu Sergiu și Tibi în amintirea verii ce a trecut, mă gândesc că, deși era cam devreme, n-ar fi o idee rea să vedem cum arată pădurile Semenicului la început de toamnă.

Plecăm sâmbătă pe la 7:15 spre Semenic și ne oprim să luăm apă dintr-un izvor. Aici realizez că termosul cu ceai ar fi fost o soluție mai mult decât potrivită pentru că era binișor sub 10 grade. Lăsăm mașina și intrăm în pădure. Mi-am propus să văd cam câte tipuri de ciuperi pot găsi și fix asta am făcut. Numărul lor pare să fie mult mai mare ca în alți ani așa că dăm de o puzderie de tipuri imediat ce intrăm în pădure.

Facem opriri dese dar ținem un ritm constant. Am luat și DSLR-ul după mine așa că am făcut și destule poze. Turele de bicicletă nu-ți dau răgazul să analizezi prea mult și te țin pe drumuri și poteci. Turele pe jos îți dau o libertare mai mare iar toamna acest lucru merită cu prisosință. Cu cât te adâncești mai mult în pădure cu atât ea devine parcă mai frumoasă, mai magică. 

Chiar dacă de dimineață a fost destul de rece, mai spre prânz, soarele a fost destul de generos. Jocul de lumini și umbre în pădure e fascinant în astfel de zile. Am urmărit oarecum același traseu parcus anul trecut așa că locurile și chiar copacii îmi păreau foarte cunoscuți. În același timp senzația de rătăcire e parmanentă pentru că nu există repere. Există doar copaci în diferite forme de evoluție și o multitudine de alte specii alături de acei copaci. E fascinant să vezi cât de vie poate fi o pădure. Cu cât pădurea e mai bătrână cu atât multitudinea de specii ce le poți regăsi parcă e mai mare. Fără să mă chinui prea mult cred că am văzut peste 25 de tipuri de ciuperci.

Undeva spre ora 2 ne oprim să mâncăm pentru că deja aveam câteva ore bune de când hoinăream așa că avem poftă. Ne urnim înapoi spre platoul Semenicului și ajungem pe lumină la marginea pădurii. Trecem de vreo câțiva câini și o turmă de oi iar apoi, după ce traversăm cele două pădurici de sus de pe platou, revenim la mașină. În acești ani n-am intrat așa devreme toamna în pădure dar consider că a meritat. Cu siguranță că voi repeta experiența în săptămânile următoare.

Comments

comments