6 zile cu soare la ski

Cu vreo 2 zile înainte să plecăm încă nu ştiam clar dacă o să o facem sau nu. Cochetam cu ideea de a merge la Rogla dar şi la Hinterstoder(aici chiar vreau să ajung la un moment dat fie vara, fie iarna fiind la o distanţă de sub 8 de Timişoara iar vârfurile din jur urcă la peste 2500 de metri). Până la urmă negăsind cazare la niciuna din locaţiile astea două am încercat un pic mai departe şi anume la Kaprun şi Obertauern. S-a nimerit să găsim în Kaprun aşa că sâmbătă dimineaţa ne-am urnit. Zona nu ne era complet străină pentru că în urmă cu 2 ani am mai fost într-o locaţie aproape de aici şi anume la Saalbach-Hinterglemm. Speram ca măcar de data asta să nu se termine aventura în acelaşi fel ca atunci. Ne-am făcut curaj şi am luat-o cu noi şi pe Patricia. Contactul ei cu skiul până la acest moment a fost o zi la Muntele Mic când mai mult a stat şi a plâns pe ele. Nu aveam nici un fel de aşteptare deşi speram ca după 6 zile măcar să se ţină singură pe ele. Unul din motivele pentru care am insistat să mergem acum a fost faptul că ea era după 2 săptămâni de stat la Domaşnea, refăcută complet după seriile de răceli în care a ţinut-o de la începutul anului la grădiniţă. Dacă o mai duceam o săptămână riscam să ne prindă aprilie trăgând de vreo răceală şi atunci adio ski în sezonul ăsta.
 
După un drum de vreo 9-10 ore ajungem şi luăm în primire apartamentul. Un apartament micuţ cu un living-bucărie şi un dormitor într-o vilă cu alte câteva apartamente. Locaţia era undeva în imediata vecinătate a centrului cu o privelişte fantastică dimineaţa spre Kitzsteinhorn. Distanţa până la baza domeniului schiabil Kitzsteinhorn era undeva la 7 kilometri iar până la Zell Am See erau vreo 5 kilometri.
 
Neavând nici cea mai mică idee ce o să facă Patricia am luat ski pass pentru 2 zile. În funcţie de ce făcea ea urma să vedem dacă mai luăm sau nu. Patricia în schimb avea planuri mari dar nu ne-a zis nimic despre ele. Ne-a făcut să dăm nişte bani în plus pentru că dacă ea spunea că o să stea 6 zile din 6 pe ski ieşeam mai ieftin. Dar cred că merită să dai toţi banii din lume atunci când o auzi zicând că ea vrea să mai meargă prin gaură. Gaura era o bucată dintr-o pârtie albastră(8b) cu înclinare destul de mare. Eu aş zice că era roşie toată ziua.
 
Dar să le luăm pe rând. Fiind vârf de sezon chiar de la urcarea pe gondolă se făcea o coadă mare. Din cele 6 zile doar una a fost mai liberă(ultima dintre ele). Ca să ajungi până la punctul terminus trebuia să iei 2 gondole, 2 telescaune, 2 teleski-uri şi încă un trenuleţ. Dacă combini toate astea cu un pic de aglomeraţie îţi dai seama că o treime din cele 6 ore le cam stai pe instalaţii. Nu merita să cobori sub 2400 de metri pentru că pierdeai prea mult timp ca să ajungi înapoi. După vreo 2 zile ne-am prins şi noi de asta aşa că n-am mai coborât. În a doua zi am mers şi la Zell am See ca să dăm de o aglomerare şi mai mare. Mi se părea ireal să văd mii de oameni şi mă gândeam că fiecare dintre ei lăsa acolo minim 50 de euro pe zi doar pe pârtie. Unde mai pui cazarea în pensiuni/hoteluri şi restaurantele pline. Dacă mai adaugi magazine, super-market-uri şi tot ce vine odată cu asta îţi dai seama cam ce sume uriaşe le intră austriecilor din această industrie. Evident că ştiu să reinvestească. Spre exemplu la Kitzsteinhorn se construiau încă 2 gondole în partea superioară a gheţarului pentru a marca cei 50 de ani de la primele investiţii în acest domeniu skiabil. Cu adevărat impresionant considerând cât de innacesibil pare acest vârf uitându-te la pereţii verticali pe sub care urcă prima gondolă.
 
Aşadar în prima zi m-am chinut să o ţin pe Patricia în ham şi mă gândeam că nu o să am o săptămână uşoara. A doua zi am mers în Zell am See pentru a vedea dacă aici dăm de o părtie mai lină. Am dat dar se termina într-un perete de toată frumuseţea. Aici am transpirat tot ca să o cobor pe săraca fată până la urcarea pe telescaun. Pe următoarea coborâre s-a întâmplat ceva ce nici acum nu pot să-mi explic în totalitate. Probabil că se putea întâmpla şi cu o zi în urmă dar eu eram prea hotărât să o ţin în ham. La un moment dat i-am dat drumul şi m-am trezit cu ea coborând singură în plug. Probabil că zona plată a pârtiei de pe acel drum i-a dat încredere aşa că pur şi simplu şi-a dat drumul. Următoarele 4 zile s-a dat în rând cu noi. Cu mici perioade de pauză când mă duceam să mai încerc căte o roşie sau neagră. Pentru mine cam la asta s-a redus skiatul. 2 ore maxim pe zi. În rest am stat în spatele ei. La felul în care se mişcă încă o tură de vreo câteva zile şi nu cred să mai am grija ei. La un moment dat şi-a dat drumul în “gaură” şi până să apuc să-i zic să o ia mai încet ea era deja jos. Evident că s-a împrăştiat toată dar e bine că n-a păţit nimic. Cred că i-a prins bine pentru că din acel moment a abordat problema cu mai mare atenţie. Cel mai tare mă distra cănd încercând să prindă viteză dădea repede din mâini. Era un deliciu total în acele momente.
 
În a doua zi a şederii am încercat şi SPA-ul din Kaprun. După o zi pe ski nimic nu poate fi mai frumos decât vreo 2-3 ore de bălăceală în cele 4 piscine interioare/exterioare. Să tot pluteşti pe spate printre aburi când afară sunt multe grade cu minus şi să te uiţi când la culmile înzăpezite din jur când la bolta înstelată.
 
Domeniul skiabil chiar dacă nu e mare mie mi-a plăcut. Nu sunt mai mult de 41 de kilometri de pârtie în marea lor majoritate de dificultate medie dar există suficiente locuri unde şi un începător are ce face. În partea de sus există doar teleski-uri(vreo 4 în total) ceea ce poate fi incomod pentru cei mai pretenţioşi. Personal cel mai mult mi-a plăcut aici 4c-ul(roşie).  Era foarte lată, înclinare suficientă încât să o ţină mai tot timpul liberă dar nu atât de înclinată precum vecinele 5a/5b(negre) de lângă ea. Oricum eu personal nu mă mai las impresionat de sutele de kilometri de pârtie de nici unde. Până la urmă nu e posibil fizic să te dai pe toate. În general cam faci o zi de cercetare iar după îţi alegi una două care îţi plac şi de dai pe ele. În cele 6 zile am făcut undeva la 40-50 de kilometri(urcări/coborâri). Dacă nu ar fi fost Patricia cu mine probabil ajungeam la 70-80de kilometri. Asta ar însemna 30-35 de kilometri de coborâri. Până la urmă fiecare munte e frumos în felul lui. Mie îmi place şi în Munţii Aninei şi îmi place la fel de mult şi în Alpi. Fiecare are ceva de oferit. Urăsc în schimb snobismul. Iar printre cei ce pun skiurile în picioare dai de mulţi snobi.
 
Dacă aş spune că vremea în cele 6 zile a fost superbă e puţin spus. Probabil sunt rari anii în care poţi avea parte de 6 zile consecutive de soare sus la 3000 de metri. Cu excepţia unei singure zile când a fost un pic de ceaţă în rest cerul a fost sticlă fără nici o urmă de nori. Dovada e şi pe feţele noastre bronzate. Patricia arată într-un mare fel cu obrajii roşii. Îţi vine să o mănânci nu alta.
 
Într-una din zile am fost şi la Intersport-ul de acolo. M-a interesat sectorul ski de tură. Din păcate în magazinle din România aceste segment pur şi simplu nu există. Aici era un raion întreg dedicat ski-ului de tură. Mărci precum La Sportiva, Scarpa, Dynafit sunt o prezenţă obişnuită într-o ţară ce are o cu totul altă cultură asupra sportului de iarnă. Mi-a trecut prin gând să mă întorc cu un echipament pentru ski de tură de acolo dar am decis să amân momentul pentru sezonul următor. Până la urmă iarna e pe terminate pe la noi şi nu are sens să ţii banii blocaţi un an. Mai ales că nu părea să fie încă deschis sezonul reducerilor.
 
Am întâlnit şi destui români pe aici. Îi recunoşti uşor pentru că vorbesc la staţii de emisie-recepţie despre cum să-i prindă 4 fără un sfert sus în vârf pentru a se putea bucura de ultima coborâre. Mi-a plăcut de o pereche din Bucureşti. Oameni pe la vreo 50 de ani veniţi cu avionul până în Munchen de unde şi-au închiriat  maşină. Echipamentul l-au închiriat dintr-un centru Intersport situat în punctul de debarcare din a doua gondolă. Practic oamenii au venit cu cardul la ei şi s-au bucurat de ski fără nici un fel de complicaţii inutile. E bine că mai există şi oameni relaxaţi.
 
Evident că în toate aceste 6 zile nu aş putea spune că m-am dat atât cât aş fi vrut. Dar văzând-o pe Patricia în tot acest timp skiind lângă mine consider că a meritat în totalitate acest efort. Până la urmă invesiţiile în viitor sunt cele mai rentabile. Nu m-aş mira să o văd în vreo 2-3 ani provocându-mă la cine ajunge primul jos pe o negresă pe undeva. M-am bucurat mult să o văd şi pe Elena că a trecut peste episodul de acum 2 ani. Şi ca să nu mai lungim vorba concluzia după cele 6 zile e simplă: bravo tati, ai întrecut orice aşteptări.
 
 

Comments

comments

Leave a Reply