18 pentru 4

La un an distanţă iată-ne în acelaşi loc la limita dintre Munţii Godeanu şi Munţii Cernei undeva la poalele vârfului Olanu. Suntem în căutare de bureţi. Încep să cred că toată povestea asta cu bureţii ţine foarte mult de noroc. Oricum până la urmă nu mă duc atât pentru bureţi cât pentru a face mişcare şi a respira aer curat de pădure.
 
Din punctul de unde noroaiele nu mai permit înaintarea cu maşina ne echipăm şi pornim pe drumul forestier o distanţă de vreo 6 kilometri. Din acel loc începem înaintarea prin pădure ca la război pe două flancuri. Dăm de zeci de tipuri de ciuperci şi ciupercuţe dar fără a zări nici urmă din tipul pe care noi îl căutăm. După o bună bucată de mers observ pe un fag trântit un grup de ciuperci având acea culoare albastru închis Cu siguranţă s-ar fi făcut şi mai mari dacă le-am fi lăsat acolo. Dar le-am luat şi am mers mai departe. Ajugem sus la ieşirea în golul alpin şi ne dăm seama că n-am gasit nici măcar cât am găsit anul trecut. Căutând un loc unde să ne aşezăm îmi sar ochii pe un fag trântit pe care stăteau încă două buchete la distanţă mică unul de altul. Le punem în rucsac şi stăm să înfulecăm ceva. La întoarcere coborâm pe o curbă de nivel inferioară celei pe care am urcat pentru a scana zona pedeaîntregul. Dacă anul trecut am mai găsit urme ale celor care au trecut şi au cules acum practic nu se vedea nici un fel de urmă. Semn clar că nu s-au făcut. La coborâre mai dăm de un al 4-lea şi ultim astfel de buchet şi după ce ajungem în punctul de unde am intrat în pădure facem cale întoarsă la punctul de plecare.
 
Am tatonat un pic cu ideea de a traversa muchia din dreapta noastră şi a coborî în valea paralelă dar având în vedere ora relativ înainitea, ziua tot mai scurtă dar şi experienţele anterioare prin pădurile de la poale de Godeanu decidem să ne întoarcem pe calea sigură. Peste tot poţi zări pereţi stâncoşi abrupţi ce coboară în vale sau coborâri foarte abrupte şi teren extrem de accidentat. Riscul de a rămâne suspendat şi de a dormi o noapte în frunze nu prea ne surâde. Dacă vremea rămâne bună în următoarele 2 săptămâni ne mai putem încerca norocul şi prin alte parţi.
 
Drumul de acces spre Cerna-Sat la care se lucra şi care era în stare bună la ultima vizită e iarăşi într-o stare extrem de proastă. Nu-mi explic cum au putut să apară atâtea gropi într-un timp atât de scurt.. E foarte interesant cum ajung multe drumuri forestiere să fie în stare mult mai bună decât drumul de acces la ele şi asta datorită intereselor generate de exploatările forestiere.
Intrăm scurt pentru vreo 2-3 kilometri şi pe drumul forestier de pe Valea Craiovei. Dăm de aceeaşi configuraţie a terenului şi aici. Aceeaşi pereţi stâncoşi şi abrupţi mai peste tot. Reţin aici o variantă de venit cu bicicleta pentru anul viitor. Pentru că anul ăsta sezonul pentru biciclit s-a cam încheiat. Mă gândesc deja la activităţi ce includ în peisaj şi zăpada. Sper doar ca zăpada de anul ăsta să nu fie la fel ca bureţii din octombrie. Adică cvasi-inexistetă.
 
Dacă omul a ieşit din peşteră şi a inventat internetul de ce n-ar cultiva aceste ciuperci în loc să alerge de nebun prin pădure după ele. Am aflat în ultima vreme şi de o altă metodă de a face rost de aceste bunătăţi şi anume să le cultivi. Am auzit din diferite surse că ar exista producători dar nu am apucat să văd pe viu aşa ceva. Săptămâna asta am văzut pe viu cum arată aceste ciuperci în varianta cultivată(ultima poză de mai jos). Văzându-le în grădină la văru-miu dupa vreo 18 kilometri de mers pe jos şi căutat aproape degeaba îmi dau seama că poate ar fi bine să aplic şi eu aceeaşi tehnica la anul. Şi atunci mă pot duce liniştit să-i caut prin pădure fără a tresări la fiecare semn pe care îl vezi pe un copac trântit şi la care trebuie să ajungi pe o pantă cu înclinare mare doar pentru a realiza că e un fals-pozitiv.
 
 
 

Comments

comments

Leave a Reply